MELOTERAPIA

Scris de Elena Pușcaș . Posted in Social


La Asociația Esperando practicăm de ani buni muzica drept o formă de relaxare, recuperare, terapie, aceasta având rezultate favorabile asupra beneficiarilor noștri.
    Meloterapia este o formă de terapie non verbală, benefică pentru menţinerea sănătăţii fizice şi psihice.
    Se adresează tuturor categoriilor de vârstă, atât pentru dezvoltarea personală, cât şi pentru deschiderea unui nou canal de comunicare în cazul persoanelor cu tulburări neurologice.
    Meloterapia poate trata tulburările mentale sau afective, ajută la îmbunătăţirea stării de spirit, la depăşirea unor blocaje, ne scapă de pesimism şi depresie, ne ajută să avem un somn mai bun şi să devenim mai creativi. În plus, stimulează eliberarea de endorfine (hormoni ai fericirii), ceea ce ne poate face mai fericiţi.
    Beneficiile ei asupra sănătăţii mintale sunt demonstrate. Această formă de terapie facilitează exprimarea emoţiilor în cazul tuturor oamenilor, în special, în cazul persoanelor cu deficiențe.


    Muzica ne scapă, în primul rând, de stres. După o zi tensionată, câteva minute de muzică fac minuni. La fel şi după perioadele mai dificile, când această formă de terapie ne poate face mai optimişti. Muzica clasică s-a dovedit a fi cea mai eficientă.
    Buna dispoziţie se dobândeşte cu orice înşiruire de sunete armonioase. Important e să ne alegem genul care ne place sau să încercăm să-l descoperim, la nevoie, cu ajutorul psihologului.
Este recomandat ca terapia prin muzică să fie făcută de către un specialist cu studii în această direcţie.
    Cu muzica scăpăm parcă de probleme şi deschidem calea spre fericire. Că afirmaţia nu e doar un mit, au confirmat chiar specialiştii în domeniu. S-a demonstrat faptul că oboseala şi durerea pot fi înlăturate cu ajutorul muzicii.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2020