Ajutor de stat de peste 100 mil. lei, destinat închiderii minelor de cărbune necompetitive

Exploatările miniere Petrila, Paroşeni şi Uricani vor fi închise în perioada 2011-2018.
Guvernul va aloca în acest an un ajutor de stat de 105,119 mil. lei pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului - SA Petroşani, suma urmând să fie suportată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei.
Potrivit Executivului, din cele 105,119 mil. lei, 52,5 mil. lei sunt pentru produsul huilă energetică livrat de unităţile intrate în proces de închidere definitivă, sumă destinată acoperirii pierderilor aferente producţiei curente.
Diferenţa, respectiv 52,5 milioane lei, este alocată pentru acoperirea costurilor excepţionale, respectiv: 33,899 milioane de lei pentru lucrări de închidere a minelor, 9,329 milioane de lei pentru plăţi compensatorii, 9,333 milioane de lei destinate facilităţilor acordate pensionarilor.









