Zilele Culturii Rutene, Komloska, Ungaria - 2022

Scris de Gheorghe Firczak. Posted in Rutenii


În perioada 29 - 31 iulie, în localitatea Komloska din Ungaria, Autoguvernarea locală ruteană în colaborare cu Autoguvernarea Națională Ruteană au organizat zilele culturale rutene. La acest eveniment au participat, alături de gazde, ansambluri folclorice din Ucraina, România și Slovacia. Din țara noastră au participat membri ai ansamblului folcloric Cervona Ruja din Bistra și Holubok din Peregu Mare. Am participat alături de organizatori la o prezentare de produse gastronomice tradiționale rutene prin promovarea tradițiilor gastronomice ale rutenilor din România. Am fost onorați de propunerea organizatorilor ca slujba religioasă pentru rutenii de pretutindeni, ce s-a desfășurat în biserica greco catolică din localitate, să fie condusă de preotul Vasile Bojcsuk. Au fost zile deosebite, cu activități culturale bogate alături de prieteni dragi.

VIZITĂ PASTORALĂ LA ORĂȘTIE

Scris de Francisc Gal. Posted in Rutenii


Cu ocazia sărbătorii hramului Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică “Sf. Ilie” din Orăștie PS Ioan, episcop auxiliar al BRU Greco - Catolică Episcopia Lugoj, însoțit de monseniorul Angelo Pop, vicar general al Eparhiei a participat la Sfânta Liturghie oficiată cu un sobor de preoți. De asemenea a fost comemorat episcopul Valeriu Traian Frențiu la împlinirea a 70 de ani de la trecerea la cele veșnice. Personalitatea ierarhului a fost evocată de istoricul dr. Gheorghe Firczak. Totodată istoricul amintit a subliniat convergențele româno-rutene în contextul confesiunii greco-catolice. A fost prezentat volumul realizat de Ipodiaconul Raimondo Mario Rupp, Cei doisprezece episcopi martiri și mărturisitori greco-catolici români.

VALERIU TRAIAN FRENȚIU (1875-1952)

Scris de Gheorghe Firczak. Posted in Rutenii


Se împlinesc 7 decenii de la trecerea la cele veșnice a Prea Sfințitului Valeriu Traian Frențiu, Întâistătător în Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică.
    S-a născut la 25 aprilie 1875 la Reșița în familia preotului unit Ioachim și al soției sale Rozalia, născută Demeter. Tatăl său a fost preot paroh la Reșița (1865-1900), deci trei decenii și jumătate. Valeriu Traian Frențiu a urmat studiile medii la Blaj la Liceul „Sfântul Vasile cel Mare”. Cele superioare la Budapesta. A devenit preot celib la 20 septembrie 1898. După hirotonire a primit o bursă de studii la Institutul "Sfântul Augustin" Viena (1898-1902).

Campionatul de fotbal al Uniunii Culturale a Rutenilor din România Cupa RUTEANUL - 2022

Scris de Vasile Bojcsuk. Posted in Rutenii


Din dorința de a organiza o competiție în care membri filialelor uniunii să se întâlnească și să socializeze, am permanentizat un proiect deosebit - Campionatul de fotbal al Uniunii Culturale a Rutenilor din România – CUPA RUTEANUL. Acest eveniment sportiv, se adresează jucătorilor de fotbal din toate filialele uniunii noastre din țară, oferindu-le șansa de a concura într-un cadru organizat și bine pus la punct. În acest an, în perioada 08-10 iulie, filialele Arad, Suceava, Alba și Hunedoara s-au reîntâlnit la Peregu Mare și Pecica, jud. Arad, unde s-au desfășurat meciurile, cu participarea a 2 echipe de mini fotbal din fiecare filială, astfel încât au fost organizate două grupe. După tragerea la sorți a meciurilor s-au organizat meciurile din faza grupelor, iar apoi finalele.

Întrecere culinară între etnii, ediția a III-a

Scris de Francisc Gal. Posted in Rutenii


În perioada 1 – 3 iulie a.c., o delegație uniunii noastre, condusă de președinte Gheorghe Firczak, s-a deplasat la Kékcse, Ungaria. Acolo, delegația UCRR a participat alături de alte 25 de echipe de ruteni din întreaga lume la un concurs culinar, gătind în fața participanților și vizitatorilor un gulaș ardelenesc la ceaun, produs apreciat cu premiul I. Activitatea a fost apreciată la superlativ de toți participanții. O surpriză plăcută a fost participarea la eveniment a președintelui Consiliului Mondial al Rutenilor dr. Stepan Ljavinec, care a felicitat echipa câștigătoare.

Declarația Consiliului Mondial al Rutenilor. Punctul 8 de la ședința a 4-a a Consiliului Mondial, Krynica/Polonia (2022)

Scris de Stepan Lavinecz. Posted in Rutenii


Consiliul Mondial al Rutenilor exprimă solidaritatea cu Ucraina, chiar dacă până în prezent Ucraina nu a recunoscut rutenii ca naționalitate distinctă.  Ne exprimăm clar solidaritatea cu poporul ucrainean și  solicităm cât mai rapida aderare a Ucrainei la UE. Consiliul Mondial susține guvernul Ucrainei,  în vederea îndeplinirii cerințelor care trebuie îndeplinite în sensul respectării normelor juridice și drepturilor minorităților naționale, care există în UE.
Rutenii Carpatici care trăiesc în Ucraina luptă pentru apărarea frontierelor acesteia și, unii, își dau viața pentru Ucraina,fiind cetățeni loiali ai Ucrainei. Consiliul Mondial al Rutenilor se adresează Consiliului Europei, Parlamentului European, și Guvernului Ucrainei cu solicitarea soluționării problemei naționalității rutene din Podkarpatska Rus. Cerem Consiliului Europei și Parlamentului European să susțină solicitarea privind dreptul la declararea identității rutene a rutenilor carpatici și recunoașterea lor ca minoritate națională de sine stătătoare în Ucraina. 

Comitetul Consultativ privind CONVENȚIA-CADRU pentru Protecția minorităților naționale din România; A V-a vizită de monitorizare, 27 iunie - 1 iulie 2022

Scris de Francisc Gal. Posted in Rutenii


În 30 iunie a.c. uniunea noastră a participat la o întâlnire cu membrii comitetului consultativ ai Consiliului Europei: Domnul Pedro Aguilera Cortés (Spania), Dna Emma Lantschner (Italia), Domnul Harald Scheu (Cehia) pentru a monitoriza punerea în aplicare a Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale. România a ratificat Convenția-cadru în 1995. Această vizită are loc în raport cu cel de-al 5-lea ciclu de monitorizare în România. După vizita sa, Comitetul consultativ va adopta un aviz, asupra căruia autorităţile vor fi invitate să prezinte diverse opinii. Aceste opinii ar trebui publicate atunci când aceste comentarii sunt primite. Ciclul de monitorizare se închide când Comitetul Miniștrilor din Consiliul Europei adoptă o rezoluție a monitorizării.

Zilele comunei Peregu Mare

Scris de Viorica Bojcsuk. Posted in Rutenii


În perioada 25 - 26 iunie a.c. s-a desfășurat o manifestare aparte în viața locuitorilor comunei Peregu Mare din județul Arad. O sărbătoare deosebită, care an de an, reușește să coaguleze în jurul autorităților locale membrii comunității. La aceste manifestări alături de membrii comunității au fost prezenți și oaspeți din localitățile învecinate. După o slujbă ecumenică oficiată de preoții comunei, la Biserica Romano – Catolică, pe scena în aer liber din localitate, au evoluat într-un spectacol deosebit susținut de copii din localitate care au prezentat cântece și dansuri moderne și populare. Uniunea Culturală a Rutenilor din România a fost reprezentată de grupul Holubok, coordonat de doamna Viorica Bojcsuk, care acum a fost prezentat într-o formulă deosebită. Prin coordonarea Danielei Ducec a fost prezentat un moment folcloric tradițional rutean de către membrii vechi ai grupului, apoi Camelia Caraman s-a ocupat de prezentarea noilor membrii ai grupului folcloric Holubok, prezentând un program de cântece tradiționale. Programul zilei s-a încheiat în ritm de dans la un bal organizat în aer liber.

Rusaliile la credincioșii greco – catolici ruteni din Peregu Mare

Scris de Vasile Bojcsuk. Posted in Rutenii


Sărbătoarea de Rusalii este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, alături de Paște. De Rusalii, atât creștinii ortodocși, cât și cei greco-catolici, sărbătoresc Pogorârea Sfântului Duh. Denumirea de Cincizecime a acestei zile vine de la faptul că se prăznuiește la cincizeci de zile după Paște.
A doua zi de Rusalii este, pentru credincioșii greco – catolici ruteni din Peregu Mare, o zi însemnată. De obicei, de-alungul timpului, în această zi, cu mic cu mare, credincioșii participă la Sfânta liturghie, iar după terminarea liturghiei, preotul împreună cu credincioșii pornesc în procesiune la sfințirea țarinii. Ajunși la câmp, unde este amplasată o cruce, preotul sfințește apa mică, apoi rostesc câteva rugăciuni pentru toată țarina. Pe masă se aduc doi snopi mari de grâu și mai multe coronițe împletite din spice de grâu, care reprezintă pâinea cea de toate zilele.

Ziua Eroilor

Scris de Francisc Gal. Posted in Rutenii


La fel ca în multe alte localități din țară, 2 Iunie - Ziua Eroilor, ca în fiecare an a fost sărbătorită și la Deva, într-un cadru specific unor momente de prețuire și aducere aminte a celor care au luptat pentru libertatea neamului românesc, de-a lungul timpului. Evenimentul s-a desfășurat la Cimitirul Eroilor participând autoritățile județene și locale, precum și a înalte fețe bisericești, cadre militare active și în rezervă.
În cadrul ceremoniei de evocare a eroilor neamului românesc au fost rostite cuvinte de prețuire de către episcopul Devei, Nestor Dinculeană, care a oficiat o slujbă de pomenire, alături de un sobor de preoți. La eveniment uninea noastră a fost reprezentată de dr. Gheorghe Firczak, care a depus o coroană de flori, ca un act de recunoaștere a jertfei eroilor neamului românesc de-a lungul timpului.
Festivitatea de la Deva s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare, constituită din cadre militare de la Ministerul Apărării Naționale, Pompieri și Jandarmerie.

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2023