Câţi copii există în România? Datele recente dezvăluie o realitate surprinzătoare

Scris de Aurelia Alexa. Posted in Romania


Numărul copiilor (sub 18 ani) înregistraţi în România la începutul anului 1990, de peste 6,6 milioane, a scăzut cu aproximativ 3 milioane până la începutul lui 2013, ponderea lor fiind mai mare în mediul rural, se arată în Strategia pentru protecţia copilului.
Potrivit Strategiei naţionale pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului, aprobată de Guvern în decembrie 2014 şi publicată joi în Monitorul Oficial, dacă la începutul anilor 1990 în România erau peste 6,6 milioane de copii, în prezent sunt mai puţin de 3,7 milioane de copii, mai exact 3.653.637 (la 1 ianuarie 2013).

Şapte din zece români identifică stilul de viaţă sănătos cu consumul de fructe şi de legume

Scris de Ana Maria Petcana. Posted in Romania


Şapte din zece români identifică stilul de viaţă sănătos cu consumul de fructe şi de legume şi aproape jumătate cu alimentele naturale, cât mai puţin procesate, iar femeile apreciază într-o mai mare măsură alimentaţia sănătoasă comparativ cu bărbaţii, potrivit unui studiu realizat de GfK.
Aproape trei sferturi dintre femei spun că este important consumul de fructe şi legume faţă de doar două treimi dintre bărbaţii care cred acelaşi lucru.
De asemenea, 52% dintre românce văd beneficiile consumului de alimente proaspete, cât mai puţin procesate sau gătite, în comparaţie cu 46% dintre reprezentanţii sexului masculin, menţionează GfK.

FASCINANTA ROMÂNIE văzută prin ochii unui preot sas din Sibiu

Scris de NS. Posted in Romania


“Cand in padurile si mlastinile unde astazi se afla Berlinul crestea pir, aici, in Transilvania, se canta nemteste si se rosteau rugaciuni latinesti. Asta inseamna vechimea saseasca! Iar daca astazi va pot saluta in limba noastra comuna, germana, acest lucru il datorez Patriei mele, Romania, care niciodata nu ne-a interzis limba materna, nici chiar in acele noua luni de zile, de la 23 august 1944 la 9 mai 1945, cand Regatul roman s-a aflat in razboi cu Reichul german. In septembrie 1944, fiecare copil de sas s-a dus la scoala lui germana, unde se predau doua ore de limba romana ca limba straina, incepand cu clasa a Iii-a”.

TERORISMUL poate ajunge în România

Scris de RTV. Posted in Romania


Două fete, de 16 şi 17 ani, care recrutau soţii pentru teroriştii islamişti au fost prinse cu ajutorul Poliţiei Române. Cele două tinere au fost arestate, după ce au încercat să ajungă în Siria, pentru a se alătura grupării Statul Islamic.
Cele două tinere au fost depistate într-un tren pe ruta Viena – Istanbul. Potrivit poliţiei, adolescentele voiau să ajungă în Siria pentru a se alătura luptătorilor islamişti. Potrivit unor surse România TV, una dintre tinere se ocupa cu recrutarea tinerelor care voiau să devină soţiile luptătorilor islamişti.

Blestemul în Evul Mediu moldovenesc

Scris de Petronela Podovei. Posted in Romania


 Oamenii Evului Mediu încercau încă din timpul vieţii să-şi pregătească cele necesare pentru mântuirea sufletului; atât micii boieri şi orăşeni, cât şi elitele societăţii se preocupau de întocmirea daniilor şi a testamentelor, astfel încât frica de ceea ce se va întâmpla după moarte să fie înlăturată. Pentru a îndepărta teama care domina societatea, dar şi pentru a-şi oferi certitudinea că dispoziţiile testamentare vor fi respectate, la finalul actelor medievale erau adăugate blestemele: formule de ameninţare cu pedeapsa divină.

Hanul lui Manuc: locul în care au început și s-au terminat deopotrivă războaie și baluri fastuoase

Scris de IM. Posted in Romania


Hanul lui Manuc este o emblemă a Bucureștiului astăzi, statut pe care l-a obținut în urmă cu multă vreme. De mai bine de două secole, locul ocupă o poziție-cheie în viața socială a Bucureștiului, în ciuda istoriei zbuciumate a clădirii. Hanul lui Manuc a fost visul lui Manuc Mârzaian, numit Dragoman și Bei, încă de prima oară când a pășit în Țara Românească. Cronicile spun despre el că a fost un om înzestrat cu multe haruri: frumos și impunător, foarte inteligent, cult, distins, un fin cunoscător al firii oamenilor, abil, mărinimos, curtenitor și voluntar.

Care sunt cei mai fericiţi oameni din lume? Locul ocupat de România

Scris de Dorina Calin. Posted in Romania


România se situează pe ultimele poziţii într-un top în care sunt prezentate ţările în care oamenii se simt foarte fericiţi, clasamentul fiind obţinut în urma unui studiu realizat în 65 de state ale lumii, informează independent.co.uk.
Studiul realizat de WIN/ Gallup International, pentru finalul anului 2014, arată că 70% dintre respondenţi sunt mai fericiţi, ceea ce înseamnă o creştere cu 10% faţă de 2013.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 64.000 de persoane din 65 de ţări, dintre care doar 6% s-au declarat nefericite, în comparaţie cu anul 2013, când au fost 12%.

Buda din fundul curții, o problemă mare: 30% dintre români au WC-ul afară

Scris de Delia Chilianu. Posted in Romania


 În România anului 2015 există foarte multe localităţi fără canalizare. Ca atare, mii de oameni au în continuare toaletele în curte, iar construirea unor grupuri sanitare reprezintă pentru ei doar un vis frumos.
Potrivit unui raport intitulat “Dimensiuni ale incluziunii sociale în România”, elaborat de Institutul Naţional de Statistică, atunci când vine vorba de condiţiile de locuit românii se confruntă cu lipsa unor toalete la standarde europene. Aşa se face că 34,1% dintre locuitorii ţării noastre nu au un grup sanitar în casă, iar 32,7% nu au baie sau duş în interiorul locuinţei. Chiar dacă procentele sunt mai mici decât în anii trecuţi, nu stăm tocmai bine la acest capitol.

Locuri cu puteri magice! 7 dintre cele mai puternice puncte energetice din lume se află în România

Scris de RL. Posted in Romania


Pe întreaga planetă se află 15 puncte energetice şi 7 dintre ele, şi cele mai puternice, se găsesc pe teritoriul României.
Iată care sunt locurile din România cu o încărcătură energetică deosebită:
Munţii Bucegi reprezintă zona cu cea mai mare încărcătură energetică din România. Aici se află şi cel mai cunoscut triunghi energetic: Omu - Babele - Sfinxul. În jurul acestuia apar, la anumite intervale, conuri de lumină alb-lăptoasă, care se rotesc ca un vortex de nori, amplificând percepţia extrasenzorială. Tot atunci se înregistrează semnale radio venite dinspre interiorul muntelui.

Doi romani in Raliul Paris-Dakar!

Scris de Horatiu SIMA. Posted in Romania


Emanuel Gyenes a plecat,  in America de Sud, pentru a participa la editia 2015 a Raliului Dakar, la sectiunea moto. Pilotul satmarean va concura pentru Autonet Motorcycle Team, in cel de-al cincilea sau raliu Dakar, cu obiectivul de a se clasa intre primii 20 de rideri, la fel cum a facut la editiile din 2011 si 2012.  Va fi insotit de mecanicul sau, Romeo Duicu, primul roman care a terminat Raliul Dakar in America de Sud.La sectiunea moto va mai concura un roman, Marcel Butuza, care va purta numarul de concurs 50 si va alerga tot pe o motocicleta KTM. Marcel Butuza a mai concurat la Dakar, in 2007 (ultima editie din Africa), dar si in 2009 si 2012, in urma cu trei ani ocupand locul al doilea la categoria maraton (44 la general).

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026