Transnistria a demarat procedura de alipire la Rusia

Transnistria pare să facă primii pași pentru alipirea la Rusia. Liderul separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a semnat joi un decret care pune în aplicare rezultatul referendumului din 17 septembrie 2006, când 97% dintre locuitorii regiunii au votat pentru alipirea la Rusia, relatează inprofunzime.md.
Consultarea populară nu a fost recunoscută de nicio instituţie internaţională. Măsura reprezintă primul pas către aderarea regiunii separatiste la Federaţia Rusă. Decretul mai prevede şi ajustarea legislaţiei transnistrene la cea a Rusiei.








