Omul care a cerut iertare pentru păcatele Bisericii Catolice. Discursul istoric al Papei Ioan Paul al II-lea
Pe 12 martie 2000, într-un act istoric fără precedent, Papa Ioan Paul al II-lea a cerut iertare pentru păcatele comise de Biserica Catolică de-a lungul existenţei sale milenare.
În cursul unei ceremonii organizate special pentru acest eveniment, şase cardinali au enumerat, pe rînd, păcatele de care se face vinovată Biserica, pentru fiecare dintre ele Suveranul Pontif cerînd iertare lui Dumnezeu.
Cardinalul german Joseph Ratzinger, reprezentantul congregaţiei pentru doctrina credinţei, l-a invitat pe Papă şi pe cei zece mii de prelaţi şi pelerini adunaţi în catedrala Sfîntul Petru să mărturisească "greşelile comise în serviciul adevărului", amintind în acest sens de "metodele neevanghelice" la care au recurs creştinii în special în timpul Cruciadelor sau în epoca Inchiziţiei.