Penalitatea de nedeclarare în imobiliare: ce este și cum se aplică?

Scris de IMP. Posted in Justitie


Noul Cod Fiscal se dezbate, momentan, în spatele uşilor închise şi urmează să fie supus dezbaterilor publice în momentul în care se ajunge la o formă finală. Cu toate acestea, câteva ciorne ale acestuia au scăpat în presă, iar una dintre ele cuprindea şi Penalitatea de Nedeclarare. Aceasta presupune că orice persoană fizică sau firmă care nu îşi declară sau îşi declară greşit impozitele datorate statului sunt pasibile de o „penalitate de nedeclarare” de cel puţin 10% din sumă. Acest procent poate creşte însă până la 100%, dacă datoria rezultă din evaziune.

Istoria prostituţiei la români- necenzurat

Scris de inforor.com. Posted in Justitie


Nu mă voi referi în aceste articole la curvele din politica românească, sunt dezgustătoare şi nici nu practică această meserie cu profesionalism. Voi răsfoi paginile istoriei celei mai vechi îndeletniciri, cu referiri la practicarea ei între graniţele ţărişoarei noastre.

Primele bordeluri au fost înfiinţate încă de pe vremea perşilor ! „În antichitate prostituata se numea “hetairă” (din limba greacă, cu înţelesul de tovarăşă, însoţitoare).

În Grecia Antică “hetaira” indica o categorie specială, comparabilă cu o curtezană din Renaştere sau din Franţa secolului al XVIII-lea”, explică istoricul Adrian Majuru.

Biserica si francmasoneria

Scris de Pr. Dan Bădulescu . Posted in Justitie


"Parlamentul României are 90% din membri masoni" (Dan Amadeo Lăzărescu). Templul provizoriu al masonilor e clădirea Parlamentului!

Guvernul României dă Masoneriei statutul de instituţie de utilitate publică! La primul convent al Masoneriei, presa si publicul beneficiar n-au avut acces!

Preşedintele României apare in prefaţa cărţii "Misterele templului masonic ", arătând meritele Masoneriei tocmai acum când Masoneria isi caută o clădire pentru templu;

Cine au fost criminalii? Evreii sefarzi sau evreii askenazi (kazari)?

Scris de Ion Coja. Posted in Justitie


Se pare că


Evreii asasinați la „Pogromul din București”  erau sefarzi!


Cu câteva luni în urmă, într-un text pus pe blog – www.ioncoja.ro , apelam la cititorii mai informați care mă puteau ajuta să lămuresc în ce împrejurări a dispărut din București Sinagoga sefardă (sau de rit spaniol) CAHAL GRANDE, vestită ca o bijuterie arhitectonică și foarte veche, ridicată în 1818. Mai este azi pomenită ca să se dea vina pe legionari pentru incendierea și distrugerea ei în ianuarie 1941.

Curtea Constituțională i-a lăsat pe magistrați fără puterile extraordinare date de Cătălin Predoiu

Scris de Ruana Ceaușescu . Posted in Justitie


Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile Legii 24/2012 date de fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, prin care rezoluțiile de clasare ale inspectorilor judiciari erau definitive și nu puteau fi atacate în instanță • Prin actul normativ promovat de Predoiu, inspectorilor le era dată o putere dumnezeiască • Sute de persoane implicate în litigii au avut ani de zile interzis accesul la Justiție • România riscă să fie condamnată la CEDO din acest motiv, dacă persoanele lezate sesizează Curtea Europeană.

Ai grijă dacă ai autocolant pe geamurile maşinii. Amenzi pentru şoferii care au maşini cu geamuri fumurii

Scris de Iulian Tudor. Posted in Justitie


Politia a impartit amenzi soferilor care au masini cu geamuri fumurii. Pentru aceasta operatiune, oamenii legii au folosit in premiera un aparat care arata cat de transparente sunt geamurile autoturismelor.
"Nivelul de pătrundere a luminii prin geamul dumnevoastră este de 25 de procente. Trebuie să fie 70 de procente", a reieşit în urma testări făcute de către poliţişti cu aparatul special, scrie protv.md.
Soferita a primit o amenda de 200 de lei din cauza ca avea geamurile laterale ale masinii umbrite.

Evaziunea fiscală ne-a «înghiţit» 4.000 km de autostradă

Scris de Cristian Burcioiu, Sorin Golea . Posted in Justitie


Un raport al Consiliului Europei privind corupţia şi infracţionalitatea economică arată că România pierde anual o treime din Produsul Intern Brut, din cauza economiei subterane. Principalele canale prin care se scurg aceste sume sunt spălarea de bani şi corupţia administraţiei locale şi centrale.
Specialiştii europeni estimează că suma pe care o înghite anual economia neagră din ţara noastră este de 40 de miliarde de euro, asta în condiţiile în care întreaga Uniune Europeană pierde anual 120 de miliarde de euro prin aceleaşi mecanisme.

Plagiatul si copiatul, pacate nespovedite

Scris de Teodor Danalache. Posted in Justitie


Plagiatul si copiatul sunt pacate pentru care cei in cauza trebuie sa se pocaiasca, spovedindu-le si fagaduind lui Dumnezeu ca nu le vor mai repeta. In cadrul unui examen, plagiatul si copiatul sunt socotite pacate, caci ambele reprezinta un furt intelectual. Precum plagiatul este socotit un furt, fiind sanctionat de legile unei societati, tot asa, copiatul este socotit si el un furt, fiind pedepsit prin sanctiuni corespunzatoare.

Daca legile tarii declara plagiatul si copiatul drept fapte imorale si contrare intereselor societatii si binelui comun, cu atat mai mult le va condamna pe acestea Evanghelia lui Hristos, care spune ca Adevarul nu are partasie cu minciuna, iar dreptatea nu are partasie cu furtul.

Românii au plătit în plus 15 milioane de euro în facturile de curent

Scris de RL. Posted in Justitie


Abia la un an de zile de la debutul calendarului de liberalizare a pieţei de energie electrică pentru consumatorii captivi, Autoritatea de Reglementare în Energie (ANRE) a decis să schimbe legislaţia referitoare la modalitatea de calcul a abonamentului din factura de electricitate plătit de milioane de gospodării.
De la 1 iulie 2014, în facturile de electricitate ale consumatorilor care plătesc energia pe baza tarifului de tip monom cu rezervare (abonament), adică majoritatea gospodăriilor, apare o valoare mai mică a abonamentului.

Revizuirea Condamnarilor Penale in Jurisdictia Franceza!

Scris de Thomas CSINTA. Posted in Justitie


Noua CRCP (Comisia de Revizuire a Condamnarilor Penale) a fost instituita in Franta printr-o lege pe 23 iunie 1989 si ea este insarcinata sa organizeze revizuirea sentintelor judecatoresti atat in proceduri juridice corectionale (agresiune sexuala, talharie, furt calificat, trafic de stupefiante, escrocherie, prostitutie, etc.), cat mai ales in cele criminale (viol, omucidere, asasinat/crima premeditata, trafic de stupefiante cu drog dur, jaf armat, kidnapping, atentate, terorism, spionaj, etc.).

Cunoscuta si sub numele de CRDP (Comisia de Revizuire a Deciziilor Penale), conform articolului L.451-1 din Codul Organizatiei Judiciare franceze, (text de referinta : articolele 622-626 din CPP-Codul de Procedura Penala), este compusa din cinci magistrati ai Curtii de Casatie (membri titulari) desemnati de catre Adunarea Generala a acestei jurisdictii, asistati de catre cinci membri suplinitori desemnati prin acelasi procedeu, avand ca presedinte unul dintre cei cinci membri titulari, ales dintre magistratii CPJC (Camera de Procedura Juridica Criminala).

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026