Agenda estivală Prodance 2000: seminarii, cursuri, petreceri și... o premieră!
Vacanța de vară aduce la școala de dans Prodance 2000 o agendă de evenimente bogată, asortată cu sezonul estival. Seminarii atractive, petreceri de neuitat, cursuri inedite și o premieră pentru Baia Mare - așa arată programul provocărilor estivale lansate de Prodance 2000.
Carismaticii Bogdan și Andrada Nistorică (de la BAILArte Dance School din Cluj-Napoca) revin la Prodance 2000 pentru un extraordinar seminar de salsa și kizomba care va avea loc în 30 iunie și 1 iulie.
BAILArte Dance School este cotată drept una dintre cele mai apreciate școli de salsa din România. Și tot așa cum clubul clujean promite mereu ”mai mult decât salsa”, așa cum ne-au obișnuit deja, băimăreanul Bogdan și grațioasa lui soție vor oferi celor interesați mult mai mult decât un simplu seminar. Toate noțiunile însușite la orele de dans vor putea fi puse în practică la o petrecere memorabilă programată pentru seara zilei de 1 iulie.
Luna iulie este cea a cursurilor pentru Prodance 2000. În 3 iulie încep cursurile de dans pentru copii începători. Pot participa copii cu vârste pornind de la 4 ani. Sunt planificate două lecții de dans pe săptămână, în cadrul cărora vor fi predate noțiuni elementare de dans modern, inițiere în balet, twist, salsa, country.
Din 4 iulie Prodance 2000 lansează cursurile de salsa, bachata și kizomba destinate adulților. Programul este de două întâlniri pe săptămână. Periodic, noțiunile însușite în sala de antrenament vor putea fi puse în practică în cadrul unor petreceri Latino organizate de școala de dans băimăreană pentru a transforma vara într-o adevărată sărbătoare.
În 5 iulie, Prodance 2000 lansează - în premieră în Baia Mare - cursurile de dans pentru seniori (+50 de ani). Nu trebuie să ai cunoștințe de dans pentru a te bucura de timpul petrecut la cursurile propuse de Prodance 2000. Trebuie doar să ai curiozitatea de a învăța ceva nou, bucuria de a te mișca și dorința de a socializa. Iar dansul este forma ideală de a petrece timp de calitate, mișcările de dans fortificând nu numai trupul, ci și psihicul!
Prodance 2000 Baia Mare vă dorește tuturor o vară frumoasă, în pași de dans!