Gheorghe Poenaru, despre situatia de la Bacau: ”Suntem pe un drum bun, dar nu am mai produs jucatori de valoare cam din 2002.”

Fostul antrenor al lui FCM Bacau, Gheorghe Poenaru, s-a intors langa actualul club de liga secunda din orasul moldav, Sport Club, si spune ca problemele incep treptat sa dispara si spera ca echipa sa promeveze in viitorul apropiat. Poenaru a tinut insa sa scoata in evidenta si un mare minus pe care il are Bacaul, acela ca nu a mai produs jucatori in propria pepiniera in ultima vreme.
„Bacaul este in mare suferinta, nu a mai produs jucatori de valoare din 2002, de la Andrei Cristea”
”De la venirea mea, lucrurile s-au schimbat foarte mult. A venit si domnul Popovici antrenor principal. Echipa este pe un drum bun si sper ca in viitor sa ajunga acolo unde ii este locul, in Liga 1. Politica este una foarte buna pentru ca s-a mers pe aceeasi jucatori. Noi speram sa pastram acest lot de jucatori si sa mai aducem si alti jucatori, jucatori tinerii si jucatori chiar din Bacau. Bacaul este in mare suferinta, pentru ca noi nu am mai produs jucatori de mare valoare cam din 2002. Cred ca Andrei Cristea este ultimul produs al nostru. In trecut, majoritatea marilor echipe aveau in componenta cate un jucator din Bacau. Vrem sa punem la punct centrul de copii de jucatori, sa ne ocupam de echipa”.
Bacaul va avea in 2-3 un stadion nou, poate cel mai modern din Moldova, avem si promisiunea Primariei
„Se lucreaza si sper ca pana la 15-20 ianuarie totul sa fie in regula. Are cine sa pregateasca echipa. Toti cei care erau inainte si-au dat demisia. Speram sa gasim si cativa oameni din mediul privat care sa faca parte din conducerea clubului.
Pe 12 ianuarie echipa incepe pregatirile, pe 16 ianuarie va face vizita medicala la Bucuresti. Vom face un cantonament la Slanic Moldova. Vor veni doi jucatori. Avem certitudinea ca Ursu va putea juca din retur la noi si Druga, un tanar jucator care a fost si la Ceahlaul. Eu nu am nevoie de o functie anume. Eu nu de glorie mai am nevoie. Incerc sa ajut la toate nivelele, incerc sa stau aproape de prima echipa sa o dirijez pe un drum bun”, a declarat Gheorghe Poenaru in emisiunea ”Fotbal la matineu”, de la Sport Total FM, realizata de Horatiu Sima.
