Fotbal, Liga 3, seria C5: FCM Baia Mare – CSM Sighetu Marmaţiei 2-0 (1-0)

Scris de Ioan R. Ster. Posted in Sport


CSM Sighetu Marmaţiei şi-a vândut scump pielea!

Nu a fost chiar o formalitate pentru FCM Baia Mare să învingă. Şi asta pentru că CSM Sighetu Marmaţiei a venit la Baia Mare cu intenţia declarată de a învinge liderul seriei. Au existat o serie de declaraţii războinice ale celor de la Sighet care nu au făcut decât să întărâte şi mai tare elevii antrenaţi de Dorin Toma. De altfel, jucătorii băimăreni au intrat, încă de joi, în cantonament pentru a pregăti cum se cuvine un meci care avea o mare importanţă pentru băimăreni în lupta pentru promovare.

 

Arbitrul Ionuţ Nicoraş a verificat componenţa băncii tehnice a FCM!

Se pare că urmele scandalului iscat ca urmare a dezvăluirilor făcute de necenzuratmm.ro privind traficarea licenţelor de antrenori, au ajuns, iată, până la nivelul Ligii a 3-a, arbitrul arădean Ionuţ Nicoraş şi-a luat cu el în teren notiţele cu numele oficiale trecute pe foaia de arbitraj şi a procedat la verificarea băncii tehnice de la FCM Baia Mare. Momentul a trecut uşor neobservat pentru cei mai mulţi dintre cei prezenţi la meci, interesant de văzut este, însă, dacă acest lucru nu se face sau nu se va face răuvoitor. Rămâne de văzut şi de urmărit.

Mihai Deac – omul meciului!

Cu un penalty provocat în prima repriză, în min. 35 şi o pasă de gol în repriza a doua, în min. 81, Mihai Deac a fost omul meciului, el având, de altfel, o evoluţie foarte bună pe tot parcursul meciului, care nu poate decât să ne bucure.

Meciul a început foarte agresiv, tonul durităţilor fiind dat de jucătorii sigheteni, care au venit hotărâţi să se impună nu numai pe tabela de marcaj ci şi din punct de vedere fizic. Pentru a amplifica şi dramatiza cât mai mult, ei au apelat încă din startul partidei la simulări de faulturi, au mimat ţipete de durere, fiecare contact cu adversarul însemnând tot atâtea căzături dramatice. Pe lângă tot acest arsenal, mai rar întâlnit într-o partidă de fotbal, fiecare decizie a arbitrului era contestată vehement de jucătorii sigheteni, până în momemtul în care arbitrul a realizat ce se întâmplă pe teren.

În aceste condiţii „vitrege” au fost foarte puţine momentele de fotbal adevarat, de posesie a mingii aşa cum ne-au obişnuit jucătorii băimăreni, dar a fost un meci de luptă şi angajament, un meci tranşat de băimăreni cu 2-0, prin golurile înscrise de Vasile Pop, în min. 35, din 11m şi Răzvan Ardeleanu în min. 81, după o centrare perfectă în faţa porţii a lui Deac.

Mihai Deac a fost, de altfel, şi cel care a provocat lovitura de pedeapsă din care FCM Baia Mare a deschis scorul. În min. 35 al partidei Mădălin Popa şutează puternic cu pământul de la 25 m, Burdun respinge balonul în faţă, Deac interceptează, încearcă driblingul pe lîngă portarul sighetean care îl acroşează în careu: se dictează penalty. Execută Vasile Pop şi incrie: 1-0, ajungând la cota 9 goluri marcate pentru FCM Baia Mare în această ediţie de campionat.

De cealaltă parte sighetenii şi-au dorit mult o evoluţie bună şi au încercat poarta în mai multe situaţii dar nu au avut pe poarta lui Bota decât un singur şut în 90 de minute.

Repriza a doua îşi păstrează în mare, aceleaşi coordonate, de menţionat cartonaşul roşu primit de Perţa (CSM Sighetu Marmaţiei), în min. 76, pentru al doilea cartonaş galben primit în doar 18 minute.

Al doilea gol al băimărenilor l-a avut în prim plan tot pe Mihai Deac care a plecat ca din puşcă la o minge aruncată de Urs peste apărarea visătoare a sighetenilor, şi din marginea careului de 16 m, lateral stânga a centrat perfect în faţa porţii lui Ardeleanu care a îndeplinit o simplă formalitate introducând balonul în poartă.

De menţionat şi cartonaşele galbene primite de Potecu şi Vasile Pop, care pentru cumul de cartonaşe galbene nu vor putea evolua în etapa viitoare.

După această victorie, FCM Baia Mare se menţine liderul seriei C5, şi PROMOVAREA este tot mai aproape. Mai sunt de diputat două etape din turul campionatului, cu o deplasare la Industria Galda şi un meci acasă cu Unirea Jucu, meciuri de 6 puncte, cum se spune, meciuri care pot consolida poziţia de lider a elevilor antrenaţi de Dorin Toma şi Cristian Bogdan.

După încheierea turului se va trage linie, se va analiza pe ansamblu evoluţia echipei pe parcursul turului şi se va porni cu o pregătire serioasă pentru a aborda cu forţă returul, care se anunţă, încă de pe acuma, unul de foc! Tocmai de aceea, fiecare punct pierdut ascute şi mai mult lupta pentru promovare şi FCM Baia Mare nu-şi permite acest lucru!

Felicitări echipei FCM Baia Mare pentru victoria obţinută, felicitări antrenorilor pentru modul serios şi profesionist în care au pregătit meciul, mult succes mai departe în lupta pentru PROMOVARE!!!

Faze importante:

Min.6 - Raul Novoselenszki şutează din afara careului de 16 m pe lângă poartă;

Min. 10 - Vasile Pop este faultat la marginea careului de 16 m lateral dreapta, tot el execută în zid;

Min.20 - Raul Novoselenszki se trezeşte cu mingea la picior în interiorul careului de 16m, şutează din cădere pe lângă poarta apărată de Bota;

Min. 22 – Murar şutează mult peste poartă din poziţie favorabilă, de la 16 m, poziţie centrală;

Min. 24 – Potecu greşeşte, Taciuc interceptează, îl întoarce pe acelaşi Potecu şi şutează peste poartă de la 18 m;

Min. 25 – centrare Vasile Pop de pe partea dreaptă a atacului băimărean şi Deac trimite cu capul din plonjon peste poartă;

Min. 27 – Vasile Pop încearcă poarta de la 27 m, dar şutul său trece pe lângă poartă;

Min. 33 – Deac şutează din interiorul careului de 16 m, dar Burdun apără, la o fază în care mingea a circulat pe traseul Giurgi-Vasile Pop-Deac;

Min. 35 – Mădălin Popa trimite un şut puternic cu pământul de la 25 m, Burdun respinge mingea în faţă, Deac atent interceptează balonul, încearcă să-l depăşească prin dribling pe portarul sighetean, dar acesta îl faultează şi arbitrul Ionuţ Nicoraş dictează lovitură de la 11 m. Execută şi transformă Vasile Pop: 1-0!

Min. 53 – Giurgi îl deschide pe Deac care scapă singur cu portarul Burdun, acesta respinge mingea şutată de Deac, care ajunge la Vasile Pop, singur cu poarta goală trimite pe lângă poartă;

Min. 54 – Mădălin Popa îl deschide în interiorul careului, lateral dreapta, pe Giurgiu, acesta şutează dar Burdun respinge cu piciorul;

Min. 56 – Duruş execută un corner la colţul scurt către Mădălin Popa, acesta întoarce un adversar, centrează, mingea ajunge la Deac care trimite pe lîngă poartă;

Min. 61 – Vasile Pop recuperează o minge în jumătatea proprie de teren driblează tot ce-i iese în cale până la marginea careului de 16 m de unde şutează peste poartă;

Min. 73 – lovitură liberă de la 27 m, Vasile Pop o iroseşte şutând în zid;

Min. 76 – Perţa primeşte al doilea cartonaş galben pentru un fault la Deac, la 25 m de poarta apărată de Burdun şi este eliminat. Execută acelaşi Vasile Pop peste poartă;

Min. 79 – şut Deac de la 25 m apără portarul sighetean în doi timpi;

Min. 80 – Leonte scoate o minge la şut pentru acelaşi Deac care şutează peste poartă din interiorul careului de 16 m;

Min. 81 – Urs il deschide pe Deac cu o minge peste apărarea sigheteană, acesta scapă singur pe partea stangă a atacului, portarul Burdun îi iese în întâmpinare, Deac dă o centrare perfectă în faţa porţii lui Ardeleanu care îndeplineşte o simplă formalitate şi trimite mingea în poartă: 2-0;

Min. 90+1 – Leonte şutează pe lângă poartă de la 20 m, după un corner executat de pe partea dreaptă de Duruş;

Min. 90+2 – Ardealeanu mai prinde un şut la poarta lui Burdun, dar acesta din urmă prinde.

FCM Baia Mare – CSM Sighetu Marmaţiei 2-0 (1-0)

  • Stadion Municipal „Viorel Mateianu” Baia Mare
  • Spectatori: circa 600
  • Arbitraj foarte bun: Ionuţ Nicoraş (Arad), Sebastian Pantea (Arad) şi Marius Alexa (Arad);
  • Observatori FRF: Viorel Vancea (Oradea) şi Dinu Lucaciu (Jibou);
  • Au înscris: Vasile Pop (min.35) şi Răzvan Ardeleanu (min.81);
  • Cartonaşe galbene: Deac, Potecu, Hodor, Vasile Pop, Leonte respectiv Burdun, Cheţan, Perţa (min.68 şi min.76);
  • Cartonaş roşu: Perţa;
  • Şuturi la poartă : 23-12;
  • Pe poartă: 10-1;
  • Cornere: 6-1;

FCM Baia Mare: Bota – Duruş, Hodor, Potecu, Gherman, Giurgiu (Ţugui min.58), Bogman (Urs, min.67), Leonte, Deac (Hîmpea, min.82), Mădălin Popa (Ardeleanu, min.71), Vasile Pop. Antrenori: Dorin Toma (principal), Cristian Bogdan (secund) şi Ioan Onciu (director tehnic).

CSM Sighetu Marmaţiei: Burdun – Alex Novoselenszki, Matei,Pistol, Teodor, Bucur, Murar, Cheţan, (Perţa, min.58), Taciuc (Roatiş, min.65), Raul Novoselenszki, Puşcaş. Antrenori: Dan Dobai (principal) şi Cosmin Marincean.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026