Lucică Bălan s-a ”transferat” la Sporting Recea

Campion al Europei în 1986 și câștigător al Supercupei Europei cu Steaua București în 1986 și 1987, de patru ori campion al României și trei Cupe ale României, Lucică Bălan este așa cum scria reputatul jurnalist sportiv Alin Buzărin ”numărul unu în sportul din Maramureș”, un ”Sir cu clop, in loc de joben” care, până nu demult, mai precis până in data de 6 octombrie 2014, a fost antrenorul juniorilor A de la FCM Baia Mare.
Adus în pauza competițională din vară la FCM Baia Mare de către actuala conducere, cu scopul vădit de a crea un centru de copii și juniori puternic, Lucică Bălan a primit o șansă chiar la echipa pentru care a jucat șapte sezoane, în vremea de aur a lui Mateianu, echipa de la care s-a consacrat în fotbalul mare, reușiind mai apoi extraordinarele performanțe pe care le cunoaștem, împreună cu Steaua București.
Lucrurile păreau să se îndrepte într-o direcție bună, cu rezultate meritorii în campionatul național al junorilor A, în condițiile în care aria de selecție a fost destul de mică, și lotul de jucători insuficient. Numai că, la un moment dat Lucică Bălan a primit din partea conducerii administrative a clubului, cartonașul galben, iar mai apoi pe cel roșu. Și asta nu pentru că nu și-ar fi făcut treaba conștiincios ci pentru că el nu s-ar fi putut debarasa de vicii mai vechi, și iubitorii fotbalului știu că de-a lungul anilor Lucică a avut o viață ”extrasportivă” mai mult sau mai puțin ...zbuciumată.
Cu toate păcatele sale (și cine nu are păcate să arunce primul cu pietre) Lucică Bălan rămâne o emblemă a fotbalului maramureșean.
Revenind la ”problema” noastră, să mai spunem că, Lucică Bălan ar mai fi avut ”tatonări” de genul ”om la om”, încă din vară de la Sporting Recea, după cum însuși mărturisea, dar a ales ”să vină acasă”, după cum îi place lui să zică. Faptele sunt consumate la ora la care scriu aceste rânduri, și după ieșirea pe poarta din dos a lui Lucică de la FCM Baia Mare, acesta a ales pentru o perioadă scurtă de timp, izolarea.
Întâmplarea, nefericită pentru Sporting Recea, care a făcut ca Ioan Romeo Roșiianu să facă dezvăluiri în premieră pe necenzuratmm.ro și la televiziunea eMM, privind utilizarea licențelor de antrenori ai unor foști fotbaliști în meciurile oficiale, când în realitate alții sunt cei care stau pe bancă, a făcut ca echipa de la Recea să se ”reorienteze” către o soluție mai legală decât cea de până acum. Așa se face că începând cu data de 3 noiembrie 2014 Lucică Bălan este coordonatorul grupelor de copii și juniori de la Sporting Recea, după ce a ajuns la o înțegere cu conducerea echipei. Că cei de la Sporting au făcut acest lucru doar pentru a ”vâna” licența de antrenor a lui Lucică Bălan, s-au și l-au dorit cu adevărat în stafful lor, rămâne de văzut.
Important este că după o serie de dezvăluiri pe ziarul online necenzuratmm.ro și la televiziunea locală eMM, Ioan Romeo Roșiianu a reușit să tragă un semnal de alarmă cu privire la ”traficul” de licențe de antrenori care se practică la nivelul echipelor de juniori, acest semnal ajungând la această oră pe masa de lucru a comisiilor Federației Române de Fotbal.
Pentru că acest ”comerț” cu licențe de antrenori nu se practică doar în Maramureș, ci în tot fotbalul juvenil de la noi din țară. Partea bună, sau plină a paharului este că Școala Federală de Antrenori va avea, sperăm noi, un rol tot mai important în pregătirea antrenorilor din toate punctele de vedere, și nu se vor mai accepta, antrenori fără școală de antrenori corespunzătoare licențelor cerute la acest nivel, iar testarea antrenorilor chiar să se facă de-adevăratelea.
În ce-l privește pe Lucică Bălan, îi dorim mult succes pe banca celor de la Sporting Recea, și suntem absolut convinși că locul său este în iarbă, acolo unde poate împărtăși din vasta sa experinșă de fotbalist, dar și de antrenor, tinerilor fotbaliși care astăzi își caută idoli mult prea departe. Acolo unde este foarte greu de ajuns....
