Lucian Bălan a fost pus pe liber de la FCM Baia Mare

Lucian Bălan a preluat postul de antrenor al echipei de juniori A de la FCM Baia Mare în vara acestui an, când a încropit o echipă care să participe la Campionatul de Juniori A.
Multă lume a rămas surprinsă de rezultatele obținute cu această echipă în primele 6 etape, învingând Viitorul Georgescu cu 4-2, Electrica Baia Mare cu 3-1, LPS Bistrița cu 11-2 și LPS Satu Mare cu 4-0, având și 2 înfrângeri cu Sporting Recea 1-5 și LPS Cluj Napoca 0-7(!!!).
Aparent, motivele pentru care Lucian Bălan a fost dat afară nu sunt înfrângerile echipei de juniori, ele sunt, se pare, de altă natură asupra cărora nu vrem să insităm.
Considerăm că trebuie să dăm Cezarului ce e al Cezarului, și să spunem că sub comanda lui Bălan echipa a jucat bine și foarte bine în unele meciuri, dovadă fiind și rezultatele clare cu care echipa a câștigat pe teren.
Câștigător al Cupei Campionilor Europeni și Super Cupei Europei cu Steaua București în 1986 și 1987, Lucian Bălan a primit o șansă importantă din partea conducerii FCM Baia Mare, de a face exact ceea ce îi place, adică să fie aproape de fenomenul fotbal, care l-a și consacrat. Lucian Bălan a fost, din punct de vedere sportiv, un plus pentru centrul de copii și juniori de la FCM Baia Mare, o colaborare din care tinerii fotbaliști băimăreni au avut numai de câștigat.
Începând din 7 octombrie 2014 se pare că această colaborare a încetat, locul său la echipa de juniori A se pare că va fi luat de Marian Ungureanu, soțul Paulei Ungureanu, portarul echipei campionae de handbal feminin HCM Baia Mare.
Marian Ungureanu a fost și el portar, dar de fotbal, iar în ultima perioadă a antrenat echipa Oltchim Râmnicu Vâlcea din C4, echipă pe care a reușit să o salveze de la retrogradare.
„Marian şi-a sacrificat cariera pentru mine, a primit de multe ori oferte avantajoase de la alte echipe, dar le-a refuzat pentru a fi lângă mine”, spunea Paula Ungureanu despre cel care i-a fost mereu alături, ori pe unde cariera handbalistei o purta. De această dată Marian Ungureanu va veni la echipa de juniori A a clubului FCM Baia Mare, pentru a face și performanță, dar și pentru a fi alături de jumătatea sa.
Una peste alta, juniorii A de la FCM Baia Mare au înregistrat una dintre cele mai usturătoare înfrângeri în ultima etapă de campionat la LPS Cluj Napoca (0-7), cu Marius Coman eliminat în min.5 și multe alte intervenții ale portaului Iura, care a facut ca scorul să capete proporții și mai mari.
Un gest de neînțeles ale tânărului atacant băimărean, care privează echipa de cel mai bun jucător al său pentru următoarele etape de campionat, exact când aportul său ar fi trebuit să fie major, pentru meciurile cu fruntașele seriei, CFR Cluj Napova, Gloria Bistrița și Ardealul Cluj Napoca.
O victorie (logică) la LPS ar fi adus echipa aproape de podium și de vârful clasamentului. Mai sunt etape multe de disputat și chiar și în aceste condiții mai sunt șanse pentru o clasare cât mai bună a echipei la sfârșitul campionatului.
