Raport Openpolis: 1 milion de români în Italia

Scris de RGN. Posted in Sos Romania


Chestiunea imigrație este de mai mult timp una dintre temele centrale ale scenei politice din Italia. Printre date reale, speculații politice, precepție a cetățenilor, este încă dificil să se distingă între date reale și prejudecăți. Pentru o clarificare a situației, a fost elaborat de Openpolis, în colaborare cu ActionAid, raportul "Imigrație, a doua zi" (Immigrazione, il giorno dopo): un studiu privind integrarea străinilor în Italia, cu detalii privind fiecare regiune și confruntare cu celelalte țări europene scrie www.gazetaromaneasca.com preluată de Romanian Global News.
Raportul, prezentat de termometropolitico.it, furnizează o aprofundare asupra comunităților prezente și inserarea lor în școală și în lumea muncii.

Populația străină rezidentă în Italia se ridică la 8% din total (aproape 5 milioane), este concentrată cu precădere în centru-nord (12% în Emilia-Romagna) și cuprinde 190 de naționalități.

Comunitatea cea mai reprezentată, cu 1 milion de persoane, este cea română. 71% dintre străini sunt extracomunitari cu permis de ședere. Prezența străină din Italia a produs efecte și în lumea școlii și a muncii. Procentul de elevi străini înscriși în sistemul școlar italian este în creștere constantă; s-a trecut de la 4,8% în anul școlar 2005/2006, la 9% în 2013/2014. Distribuția nu este omogenă și produce diferențe ample între regiuni: se merge de la 15,3% străini în școlile din Emilia Romagna la 2,1% în Campania. Străinii din școli sunt în majoritate născuți în Italia: în anul școlar 2013/2014 italienii de generație secundă reprezentau 51,72% din total.

Dacă procentul de străini din școli crește, diferența randamentului școlar față de elevii italieni rămâne în continuare ridicată. Dacă 11% dintre elevii italieni sunt în întârziere cu programa școlară, în cazul străinilor procentul se triplează (36%). Același raport și pentru rata de abandon școlar: se trece de la procentul de 13% al italienilor care nu încheie parcursul școlar, la 34% în cazul cetățenilor străini.

Efectele crizei economice

Disparitatea dintre italieni și străini în lumea educației se reflectă și în muncă. În Italia 10,82% din forța de muncă este străină (media UE este de 7%), cu o creștere în zece ani de 146% (în 2004 forța de muncă era de 4,4%). Rata de ocupare a cetățenilor necomunitari în 2014 a fost de 57,6% (reflectă media UE de 57%), străinii fiind angajați cu precădere în sectorul construcțiilor (16,6%) și în agricultură (14,2%).

Străinii au resimțit mai mult decât italienii efectele crizei economice. Dacă pentru italieni rata de ocupare s-a diminuat cu 2,6 puncte procentuale, pentru lucrătorii străini rata s-a triplat (8,3%). În paralel, riscul de sărăcie și excludere pentru italieni este de 26,5% față de 43,6% pentru străini.

http://www.rgnpress.ro/rgn_14/index.php?option=com_content&view=article&id=19240:raport-openpolis-1-milion-de-romani-in-italia-&catid=48:economic--social&Itemid=76

Share
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2025