Bucureştiul nu ne vrea! Lovitură ruşinoasă dată românilor din Balcani

Parlamentarii României au respins miercuri Propunerea legislativă privind completarea art.8 din Legea cetăţeniei române nr.21/1991. Astfel, românii din Serbia, Bulgaria, Ungaria, Macedonia, Albania, Grecia, Croația, Ucraina,... nu pot solicita cetățenia română pe criterii etnice, se arată într-un comunicat al Partidului Român din Serbia, preluat de Romanian Global News.
În urma votului negativ în Camera Deputaţilor, Partidul Român din Serbia consideră şocantă hotărârea parlamentarilor români de a face rău românilor din imediata apropiere şi îşi pune pe drept întrebarea " Încotro mergi Românie ?".
Votul ruşinos a fost dat de 128 – deputaţi PSD, 82 – deputaţi PNL, 12 UDMR, 7 DP , 14 PC-PLR, 12 minorități şi 9 neafiliaţi.
Toate minorităţile din Serbia beneficiază la dreptul de a avea cetăţenie a statului de origine, în afară de rromi şi români. Primii neavând Ţara Mamă, cei de ai doilea respinşi, la dreptul natural, care sunt uitați de Patria Mamă.
