FINAL DE PROIECT - DIZABTECH

Scris de Lavinia Oșan. Posted in Social


Au fost 3 luni cu activități intense în cadrul proiectului DIZABTECH, proiect implementat de Asociația Esperando și realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș.
Acesta a avut scopul de a facilita accesul tinerilor cu dizabilități la informație și tehnologii informaționale, dar și de a stimula voluntariatul în rândul tinerilor.
În cadrul acestui proiect au avut loc activități gândite pentru îmbunătățirea calității vieții tinerilor cu dizabilități, pentru a-i ajuta să își dezvolte abilitățile, pentru a comunica mai bine, în scop terapeutic (ca recuperare motrică și emoțională), pentru a-i iniția în domeniul IT și a le deschide noi orizonturi.
În perioada septembrie – noiembrie 2023, au fost organizate:
- 6 ateliere IT la care au participat tinerii cu dizabilități de la Esperando, dar și tineri din cadrul Centrului de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități – Griviței. Prin intermediul acestora, 45 de tineri cu nevoi speciale au obținut cunoștințe de bază pentru utilizarea calculatorului. Aceștia au avut parte de planuri de lucru individualizate și personalizate în funcție de o evaluare inițială.


- 4 întâlniri care au reunit un număr de 245 de tineri de la Colegiul de Arte Baia Mare și Facultatea de Litere - Centrul Universitar Nord Baia Mare în cadrul activității ”Caravana – Oameni speciali”. La acestea s-a discutat despre nevoia de implicare a tinerilor în procesul de combatere a intoleranței cu privire la tinerii cu dizabilități și integrarea acestora în viața comunității, despre voluntariat, egalitate de șanse și prevenție în sănătate.
- o acțiune exterioară de socializare și integrare în comunitate la care au participat 21 de persoane. Aceasta a presupus o tabără de 3 zile în județul Maramureș în cadrul căreia au fost vizitate câteva puncte culturale de maximă atracție turistică.
Echipa de proiect, partenerii (Centrul de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități - Griviței, Colegiul de Arte Baia Mare, Facultatea de Literen- Centrul Universitar Nord Baia Mare) și voluntarii implicați în implementarea acestuia au parcurs toate activitățile planificate pentru a schimba percepția celor din jur asupra persoanelor cu dizabilități, dar și pentru a oferi persoanelor cu nevoi speciale noi șanse de a se dezvolta.
Acest proiect a fost realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024