UK Bookmakers

Paradă militară de Ziua Națională a României în municipiul Baia Mare

Scris de IP. Posted in Social


În municipiul Baia Mare se vor desfășura, în data de 1 decembrie a.c., de la ora 11.00, manifestări dedicate Zilei Naționale a României. Autoritățile județene și locale, împreună cu comandanții unităților militare din Garnizoana Baia Mare, veterani de război, cadre militare în rezervă și retragere vor depune coroane de flori la monumentele reprezentative din municipiul reședință de județ.
         Ceremonialul militar și religios va începe la ora 12.30, pe Bd. Unirii, în zona Catedralei Episcopale ”Sfânta Treime” și va debuta cu întâmpinarea prefectului județului Maramureș, prezentarea onorului, salutarea Drapelelor de Luptă și trecerea în revistă a Detașamentului de Onoare. După Intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios și prezentarea alocuțiunilor de către autorități, va avea loc defilarea Detașamentului de Onoare și a tehnicii militare.
        Pentru buna desfășurare a ceremonialului militar și religios de Ziua Națională a României, vor fi luate măsuri pentru a evita parcarea și staționarea vehiculelor pe Bd. Unirii, între intersecția cu Bd. Republicii și intersecția cu strada Hortensiei, respectiv Bd.Republicii-tronson intersecția cu strada Vasile Lucaciu până la intersecția cu Bd. Unirii, începând cu data de 30 noiembrie ora 20.00 și până în data de 1 decembrie, ora 14.00. Circulația rutieră va fi restricționată pe Bd. Unirii -  tronson intersecția cu Bd. Republicii și intersecția cu strada Hortensiei, respectiv tronson intersecția Bd. Unirii - Bd. Republicii și intersecția cu strada Vasile Alecsandri, în data de 1 decembrie, între orele 8.00-14.00. Adresăm cetățenilor rugămintea de a ține cont de recomandările agenților de poliție care vor asigura măsurile de fluidizare a traficului rutier în zona desfășurării ceremonialului militar și religios.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019