UK Bookmakers

Drepturile acordate salariaților din CRPH-uri - aduse de președintele Cartel Alfa în atenția președintelui CJ Maramureș

Scris de CJMM. Posted in Social


Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș a fost prezent la o întâlnire convocată la Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” Baia Mare de către Uniunea Sindicală Teritorială Cartel Alfa Maramureș, tema dezbătută fiind drepturile financiare acordate însoțitorilor persoanelor cu handicap și angajaților din centrele de de recuperare aparținând DGASPC Maramureș. Șeful administrației județene a participat la această întâlnire din calitatea de ordonator principal de credite al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.
”La Direcția Copilului există două categorii de salariați care fac parte din Sindicatul Cartel Alfa, respectiv asistenții maternali și lucrătorii din centrele și casele de plasament. Ce doresc să subliniez este faptul că, în prezent, în Direcția Copilului există peste 95% oameni profesioniști și sper că măsurile care se vor lua în urma incidentelor de la Sighet nu se vor îndrepta împotriva angajaților”, a arătat Florin Hossu, președintele Cartel Alfa. Acesta a subliniat faptul că, în momentul de față, reprezentanții Direcției Copilului nu respectă acordarea de sporuri de condiții vătămătoare angajaților, fapt pentru care se vor adresa, cel mai probabil, instanței. ”Dacă nu vor acorda acest spor de la 1 ianuarie 2020, nu vom mai ține nici personalul pe care îl avem în aceste centre de recuperare a persoanelor cu handicap.

Însă tot ce ne dorim este să fie aplicată o lege care a fost deja adoptată, iar drepturile acestor salariați să fie acordate cel puțin la bugetul de anul viitor”, a conchis Florin Hossu.

Gabriel Zetea: ”Vom încerca să prindem în bugetul anului 2020 sporurile solicitate de angajații Direcției Copilului”

Șeful administrației județene, Gabriel Zetea a cerut să îi fie prezentate toate problemele cu care se confruntă Sindicatul Cartel Alfa, dând asigurări că va participa la toate întâlnirile la care va fi convocat pe această temă.
”În ultimii trei ani, am crescut succesiv alocările financiare în domeniul asistenței sociale, deoarece stimulentul financiar este extrem de important pentru ca angajații să își facă treaba cu profesionalism și dedicare. Au fost mereu discuții în ultimii 25 de ani cu privire la faptul că o foarte mare parte din bugetul Consiliului Județean Maramureș se alocă Direcției Copilului, fapt care s-a reglat în ultimii ani. Și chiar dacă în ultima perioadă au fost mai multe probleme înregistrate la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială Maramureș, personal, respect angajații Direcției și îi apreciez pentru tot ce fac în fiecare zi. Însă cerem perfomanță la locul de muncă și dorim să fie oameni cu vocație. Dacă vorbim însă despre sporul pe care îl cer angajații din centre, sunt de acord să avem o discuție la nivelul Consiliului Județean Maramureș, la care să participe directorul DGASPC Maramureș, Alina Coste, reprezentanții Consiliului Județean și reprezentanții Cartel Alfa și vom discuta de o alocare suplimentară pe bugetul de anul viitor”, a declarat președintele Gabriel Zetea.
La întâlnire au participat și reprezentanți ai DGASPC Maramureș care au în grijă persoanele cu handicap și care au avut ocazia să explice, în fața tuturor celor prezenți, cu ce probleme se confruntă în munca cu beneficiarii din sistem, dar și asistenții maternali.
Șeful administrației județene a subliniat faptul că, în ultimii trei ani, a cerut periodic conducerii Direcției Copilului să vină cu proiecte care să preîntâmpine evenimente nefericite ca cel de la Sighetu Marmației. Există în prezent două astfel de proiecte depuse, însă centrele nu vor fi finalizate în viitorul imediat. ”Știu că există o problemă cu privire la lipsa personalului, dar mai știu că s-au scos la concurs, în ultimii ani, zeci de posturi, însă mulți au luat concursul și, după câteva zile petrecute în astfel de centre, au ales să renunțe. Am cerut Direcției Copilului Maramureș o reformă în centre, o restructurare a centrelor pentru ca personalul să poată lucra în condiții mai bune. Cunoaștem problematica, însă nu obținem mereu răspunsurile rapide pe care le dorim de la executivul Direcției. Am încercat să negociem în alte localități unde sunt s-au construit centre pentru bătrâni, să aducem beneficiarii de la Sighetu Marmației, însă când aud ce probleme au aceste persoane, refuză să îi primească. Am încercat să îi relocăm la alte centre în țară, dar este o problemă prezentă la nivel național. O altă soluție ar fi să relocăm personal din alte centre ale DGASPC care să lucreze cu acest tip de bolnavi, însă este foarte greu să îi convingem să vină”, a subliniat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
În finalul discuției, șeful administrației județene a cerut ca la o întâlnire viitoare, sindicatul să vină cu propuneri concrete, pe lege, care să poată fi prezentate parlamentarilor de Maramureș și mai apoi să poată fi implementate. Președintele Cartel Alfa, Florin Hossu a promis că se va ocupa personal să organizeze, în viitorul apropiat, o masă rotundă, unde să fie repuse pe tapet toate problemele din sistem.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019