UK Bookmakers

Noul Director Medical al Spitalului Județean, Dr. Margareta Pîrvănoiu

Scris de Cristina Miia. Posted in Social


Începând de luni, 13.05.2019, Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare are un nou director medical interimar. Este vorba despre dr. Margareta Pîrvănoiu, medicul care coordonează secția de Neonatologie a spitalului, de peste 4 ani.
Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie din București, medic primar pediatru cu masterat în Terapie Intensivă Neonatală, competență în ecocardiografie și management sanitar, dr. Margareta Pîrvănoiu își preia noile atribuții încrezătoare în echipa medicală a spitalului. “Sunt un om de echipă, pentru care colaborarea și comunicarea reprezintă o prioritate. În spitalul nostru lucrează profesioniști și am convingerea că vom reuși să acționăm pentru buna desfășurare a activității medicale, atât în beneficiul cadrelor, cât și a pacienților. Onestitatea, transparența și încrederea au un rol foarte important în obținerea rezultatelor favorabile”, a declarat noul director medical interimar.
Executivul Spitalului îi urează mult succes în noua funcție, iar domnului dr. Prie Andrei, cel care a fost, până în prezent, director medical interimar, îi mulțumește pentru întreaga colaborare. “O felicit pe doamna dr. Margareta Pîrvănoiu. Este un medic cu o experiență de peste 20 de ani în sistemul medical, cunoscută pentru rezultatele excepționale întreprinse în activitatea de specialitate și în dezvoltarea unor proiecte dedicate copiilor, în special a celor care au necesitat terapie intensivă. Doresc să îi mulțumesc și domnului dr. Prie Andrei pentru implicarea în asigurarea unei conduceri eficiente“, a declarat dr. Pop Vasile-Ioan, manager interimar al Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019