UK Bookmakers

Consiliul Județean – partener în organizarea unor evenimente emblematice alături de Instituția Prefectului și Universitatea Tehnică

Scris de CJMM. Posted in Social


O ședință lungă de Consiliu Județean a avut loc miercuri, 27 martie 2019, unde dezbaterile, prezentările și votul final pe fiecare proiect în parte s-au întins pe parcursul a mai mult de trei ore. Au fost însă trei ore de luări de cuvânt constructive, pigmentate cu invitații la diverse evenimente care se desfășoară fie sub tutela Consiliului Județean Maramureș, fie în parteneriat cu instituția județeană. Ședința a fost condusă de președintele Gabriel Zetea, care i-a avut alături pe vicepreședinții Ioan Doru Dăncuș și George Moldovan, dar și pe secretarul județului, Aurica Todoran, la ședință participând 31 din cei 35 de aleși județeni în funcție. În debutul ședinței, scriitorul Mihai Ganea i-a oferit șefului administrației județene seria celor cinci cărți apărute sub titlul ”Testament filosofic”.
Totodată, așa cum a fost anunțat încă de la ședința anterioară, s-a realizat și o prezentare a proiectului Sistem Integrat de Management a Deșeurilor (SMID). Prof. univ. dr. ing. Dan Mihai Păunescu, Șeful Departamentului Hidrotehnica din cadrul Facultății de Construcții a Universității București a făcut o expunere, informând consilierii județeni, pe membrii aparatului de specialitate prezenți și pe reprezentanții mass-media despre finalizarea Raportului de expertiză al Centrului de Management Integrat al Deșeurilor.

Acesta a prezentat în mod explicit și concret, cu suport grafic și video, lista operațiunilor executate, determinările și investigațiile efectuate dar și măsurile tehnice ce se impun pentru stabilizarea solului și stoparea alunecărilor de teren care pun în pericol lucrările deja efectuate.
La ședința Consiliului Județean Maramureș a participat și prefectul de Maramureș, Vasile Moldovan, care a vorbit despre acordul de cooperare pe care Instituția Prefectului l-a încheiat cu administrația județeană în vederea organizării evenimentului ”Prefectura Maramureș – 100 de ani de la înființare”, invitându-i pe toți cei prezenți la manifestările care vor avea loc și în județul nostru, în 2 aprilie 2019.
Un alt invitat aflat în sală și care a amintit despre susținerea pe care Consiliul Județean Maramureș o acordă mereu mediului academic a fost prof. univ. dr. ing. Nicolae Ungureanu, decanul Facultății de Inginerie din cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, care a mulțumit plenului pentru susținerea pe care consilierii județeni o acordă în vederea organizării evenimentului ”50 de ani de învățământ ethnic superior în Baia Mare”.
Alături de aleșii județeni și aparatul propriu al Consiliului Județean, la ședința ordinară a lunii martie au fost prezenți în sală și studenții Facultății de Litere din cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare, specializarea Comunicare și Relații Publice, anul II, care au fost însoțiți de profesorul Melinda Achim. Potrivit cadrului universitar, ideea de a face un seminar practic, în teren, este mereu pe placul studențiilor și reprezintă cel mai bun mod în care aceștia pot să aplice teoria pe care o asimilează în timpul cursurilor.
    Ordinea de zi a cuprins 14 proiecte și raportul privind soluțiile tehnice propuse pentru consolidare la C.M.I.D. Sârbi, Fărcașa, toate proiectele fiind votate de plenul Consiliului Județean. Printre hotărârile adoptate este și cea privind implementarea în parteneriat a proiectului cu titlul ”Reabilitare și dotare Casa Muzeu dr. Ioan Mihaly de Apșa”, dar și organizarea evenimentului ”Zilele Maramureșului – Haida, hai în Maramureș”, ediția a V-a, în perioada 17 – 19 mai 2019.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019