Tinerii români își dau întâlnire la Baia Mare să construiască Europa generației lor

Scris de Andreea-Maria Ciobanu. Posted in Social


Summitul Tinerilor, cel mai important eveniment anul al mișcării de tineret din România, organizat sub egida programului național Capitala Tineretului din România, va reuni în perioada 7-11 noiembrie la Baia Mare peste 350 de lideri și reprezentanți ai organizațiilor de tineret, pregătiți să construiască Europa generației lor.

Actualmente, peste 350 de tineri români si-au manifestat interesul pentru a participa la eveniment. Data limită de înscriere a fost extinsă până pe 17 octombrie 2018, iar lista finală a participanților acceptați va fi publicată până cel târziu la data de 22 octombrie 2018.

Summitul Tinerilor este cel mai ambițios eveniment de învățare, dezbatere, decizie și celebrare a mișcării de tineret din România și este organizat anual de către Guvernanța pentru programul national Capitala Tineretului din România (Grupul PONT, Consiliul Tineretului din România, Federația Tinerilor din Cluj și Banca Comercială Română). 

 

 

Tinerilor trebuie să le oferim suport și oportunități să își construiască o viață buna în România. Cred că cei care au făcut saltul pentru a implica tinerii în procesele decizionale la nivel local au avut parte de o experiență plină de satisfacții, benefică atât pentru tineri, cât și pentru autorități. Încurajez implicarea tinerilor în toate aspectele vieții, în orașele în care trăiesc – de la o locuință decentă și un job bun, până la viața cultural-socială. Programul Capitala Tineretului din România asta susține, iar misiunea BCR este să pună piatra de temelie pentru materializarea proiectului câștigător. Vom continua să încurajăm ideile tinerilor și să milităm pentru colaborarea dintre sectorul de tineret, autoritățile publice și companiile private, pentru ca împreună să genereze și să mobilizeze resurse materiale și nu numai. Există, într-adevăr, foarte multe provocări în implementarea unui proiect dedicat dezvoltării urbane, însă, atâta timp cât există motivație, implicare și flexibilitate din partea tuturor actorilor implicați, totul este posibil.”, a adăugat Nicoleta Deliu, Director al Departamentului Comunicare Corporatistă și Afaceri Comunitare, BCR.   

 

Summitul Tinerilor va găzdui sesiuni plenare și ateliere organizate de către instituții și ONG-uri, ale căror teme vor fi în strânsă legătură cu cele 11 obiective europene de tineret. În continuarea atelierelor, Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale va lansa Corpului European de Solidaritate. Tot în cadrul Summitului Tinerilor se va derula și Gala Tineretului din România, organizată de Ministerul Tineretului și Sportului, unde va fi anunțat orașul câștigător ce va deține titlul de „Capitală a Tineretului din România” în 2019-2020.  

 

Tinerii care își doresc să participe la eveniment se pot înscrie până miercuri, 17 octombrie 2018, accesând link-ul: https://consiliultineretului.typeform.com/to/HEfSdk

 

 

Despre Capitala Tineretului din România

Programul național „Capitala Tineretului din România” își propune să elaboreze strategii de dezvoltare locale pentru tineri și să-i implice activ în procesele decizionale din orașele lor pe teme ce țin de educație, cultură, politică demografică și alte domenii de interes pentru ei. De asemenea, își propune să stimuleze autoritățile publice locale și companiile private să susțină și să se implice în implementarea proiectelor propuse în cadrul programului.

Anual, un oraș din România primește, în urma unui concurs de concepte, titlul de „Capitala Tineretului” și este sprijinit financiar, respectiv prin formare și consultanță, în pregătirea și implementarea inițiativelor din dosarul de candidatură. „Capitala Tineretului din România” a fost lansat în anul 2016, iar primul oraș din România care a purtat acest titlu a fost Timișoara, urmat de Bacău și Baia Mare, care deține acest titlu începând cu 1 mai 2018. 

Organizatorii programului sunt Comisia de Guvernanță a titlului de Capitala Tineretului din România, dintre care fac parte Consiliul Tineretului din România (CTR), Federația Tinerilor din Cluj (FTC), Grupul PONT și Banca Comercială Română. Guvernanța Programului Capitala Tineretului din România a demarat formarea unui juriu independent care înglobează atât membri reprezentanți ai unor instituții publice cât și ai sectorului privat și al celui neguvernamental.

Mai multe detalii despre program pe www.capitalatineretului.ro.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024