Participare maramureșeană la plenarele de toamnă ale Comisiilor ARE

Scris de CJMM. Posted in Social


În perioada 25-27 septembrie 2018 s-au desfăşurat la Novi Sad- regiunea autonomă Vojvodina, Serbia-, reuniunile de toamnă ale comisiilor ARE și întâlnirea Comitetului de organizare al Academiei de vară ARE. La întâlniri au participat și reprezentanți ai Maramureșului, respectiv Mihaela Lițe, șef Birou Relații Externe, membru în Comitetul de organizare al Academiei de vară ARE și Florian Sălăjeanu, manager general ASSOC. Consiliul Județean Maramureș este un membru activ al Adunării Regiunilor Europei, încă din anul 1997, găzduind de două ori Academia de vară ARE, ultima dată în luna august 2018.
La plenarele de primăvară ale comitetelor ARE, care au avut loc în luna februarie 2018, la Arad, instituția Consiliului Județean a fost solicitată să prezinte exemple de bune practici de politici sau acțiuni sociale reprezentative pentru județul Maramureș. Având în vedere buna colaborare cu ASSOC, în cadrul proiectelor derulate de Consiliul Județean Maramureș, Florian Sălăjean, managerul general al ASSOC a fost propus în cadrul  întâlnirii Comitetului 2 pentru Politici Sociale și Sănătate Publică, pentru a face o prezentare cu tema ”Intreprinderile sociale, mijloace de incluziune socială”. Această prezentare a avut loc în data de 26 septembrie 2018.


Reprezentanții județului Maramureș au participat activ și la dezbaterile din cadrul grupurilor de lucru ”Energie și Schimbări Climatice” și ”Transport și Mobilitate”, prezentând proiectele și inițiativele Consiliului Județean Maramureș  în aceste domenii. De asemenea, ca urmare a găzduirii Academiei de vară ARE 2018, în Maramureș, instituția județeană a fost solicitată de către Comitetul de organizare al Academiei de vară ARE să facă o prezentare a concluziilor, respectiv puncte slabe și puncte tari. Totodată, s-a solicitat Consiliului Județean și prezentarea unui scurt film de promovare a Academiei de vară ARE 2018, pentru a face trecerea la viitoarea Academie de vară ARE, care va fi gazduită în 2019, de Vojvodina.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024