UK Bookmakers

Maramureșeni ”Uniți pentru Marea Unire”

Scris de CJMM. Posted in Social


Evenimentul „Uniți pentru Marea Unire” - 1228 de tineri maramureșeni la Băsești, a fost organizat la inițiativa publicației GAZETA de Maramureș, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, comuna Basești, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Ansamblul Folcloric Național ”Transilvania”. Primăriile din județ au fost invitate să se alăture acestui demers și să asigure participarea unei delegații de tineri, însoțite de preoți, profesori, primari sau reprezentanți ai primăriei. Au răspuns invitației mai mult de jumătate dintre primăriile din județ, respectiv Giulești, Groși, Seini, Petrova, Tăuții Măgherăuș, Baia Sprie, Vadu Izei, Valea Chioarului, Oncești, Bicaz, Groșii Țibleșului, Șieu, Bocicoiu Mare, Remetea Chioarului, Borșa, Ulmeni, Săcălășeni, Cavnic, Vișeu de Sus, Fărcașa, Cernești, Dumbrăvița, Gârdani, Ariniș, Asuaju de Sus, Cupșeni, Târgu Lapuș, Șișești, Moisei, Strîmtura, Boiu Mare, Mireșu Mare, Rozavlea, Sighetu Marmației, precum și licee din Baia Mare.
    Evenimentul a debutat cu intonarea Imnului Național de către corul Seminarului teologic ortodox “Sf. Ierarh Iosif Mărturisitorul” Baia Mare, urmat de un Te Deum, săvârșit de un sobor de preoți în frunte cu PS Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului. Au urmat scurte alocuțiuni din partea celor prezenți. Conducerea Consiliului Județean Maramureș a ținut să îi felicite pe organizatorii evenimentului.


"Le mulțumesc inițiatorilor acestei manifestări mărețe pentru județul Maramureș, reprezentanților Gazetei de Maramureș, precum și celorlalte instituții implicate în desfășurarea evenimentului. Anul acesta sărbătorim 50 de ani de existență administrativă a județului, dar maramureșenii trăiesc aici de mii de ani. Și, evident, marcăm 100 de ani de la Marea Unire a Transilvaniei cu România, eveniment care a fost posibil cu aportul unor pesonalități marcante ale Maramureșului: George Pop de Băsești, Vasile Lucaciu, Ilie Lazăr, Ioan Mihalyi de Apșa etc. Acești oameni au format elita politică a acelor vremuri. Ei au înțeles că trebuie să lase la o parte orice divergență sau orgoliu și să atingă, alături de elitele religioase sau culturale, un țel unic. Acesta este lucrul pe care noi trebuie să îl învățăm azi. Doar împreună suntem puternici, doar dându-ne mâna putem face proiecte bune pentru România, pentru Maramureș și pentru generațiile viitoare, reprezentate aici de acești tineri minunați", a spus Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.
Unul dintre invitații de seamă a fost academician prof. dr. ing. Emil Burzo, președintele Filialei Cluj a Academiei Române, care a vorbit despre contextul istoric în care a avut loc Unirea de la Alba Iulia.
În partea a doua a programului, cei prezenți s-au bucurat de un moment artistic susținut de Ansamblul Național Folcloric Transilvania și de ansamblurile de copii prezente la eveniment.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2018