Duminica, 23 iulie 2017, “Drumul Lung spre Cimitirul Vesel” porneste din Targu Lapus!
![]()
La kilometrul 0 al orașului Targu Lapus, la rascrucea unde se intalnesc 3 biserici, ortodoxa, romano-catolica si reformata, traficul rutier va fi inchis pentru o mare petrecere pe strada in stil lapusean.
Imediat dupa slujbele bisericesti de duminica dimineata, delegatii din satele lapusene pornesc spre Targu Lapus, se intalnesc la Primaria orasului si defileaza spre centru intr-o parada a bucuriei și a portului popular.
“Va invitam cu drag sa participati activ la sarbatoarea organizata de Primaria orasului Targu Lapus impreuna cu Asociatia Interculturala de Traditii, duminica, 23 iulie 2017, incepand cu ora 12.00, in centrul orasului. Am fi deosebit de incantati daca ne-am intalni cu dumneavoastra imbracati in straie populare sau purtand cel putin un obiect vestimentar cu motive populare”, declara Mitru Lese, primarul orasului Targu Lapus.
Aflat la cea de-a opta editie, festivalul “Drumul Lung spre Cimitirul Vesel” se desfasoara anul acesta in doua etape, pe parcursul a doua saptamani: 23 - 30 iulie 2017 in Tara Lapusului si 13 - 20 august 2017 in Tara Maramuresului.
“Tara Lapusului detine comori bine pastrate de-a lungul veacurilor in ceea ce priveste traditia gastronomica, mestesugul si arta portului popular, cantecul si jocul la sezatori, cioplitul in lemn si alte indeletniciri. Comunitatile lapusene sunt pregatite sa impartaseasca bunul lor cel mai de pret - patrimoniul cultural - turistilor dornici sa participe in cadrul activitatilor ce se vor extinde pe parcursul unei intregi saptamani”, declara Peter Hurley, initiatorul proiectului Drumul Lung spre Cimitirul Vesel.
Ziua de duminica, 23 iulie 2017, are trei componente:
12:00 - 16:00 – “Deschidem poarta spre Tara Lapușului”, petrecere pe strada, Targu Lapus
16:00 - 18:00 – “Festivalul concurs Horea in grumaz”, editia a XVI, Targu Lapus
19:00 - 22:00 - Deschiderea oficiala a Scolii de Vara Mos Pupaza, Rogoz
In fiecare zi a saptamanii 23 - 30 iulie 2017, un alt sat din Tara Lapusului gazduieste un eveniment in cadrul festivalului: Boiereni (luni), Damacuseni (marti), Suciu de Jos (miercuri), Libotin (joi), Costeni (vineri), Lapusul Romanesc (sambata), culminand cu o mare nunta traditionala lapuseana, duminica, 30 iulie 2017, la Grosii Tiblesului.
