Ideea genială care a transformat un român din Baia Mare din „muncitor necalificat" într-un rival de temut pentru Sony şi Bose

Scris de Adrian POPA. Posted in Social


La 32 de ani, Antonio Meze are propria afacere şi un brand de succes, care rivalizează cu nume grele din industrie. Însă, înainte de a ajunge aici, designerul s-a format călătorind pe mai multe continente şi lucrând la zeci de proiecte, din America până în Asia. Drumul până la propriul produs nu a fost uşor, însă efortul depus în spatele acestuia, pe design şi tehnologie, a dat roade, iar pentru primele modele Antonio a găsit repede clienţi.
„Practic industria designului de produs în serie nu prea există la noi. Şi aici nu vorbesc de artiştii care fac bijuterii sau haine - aia e altceva”, a declarat Meze într-un interviu acordat gândul. Iar dacă doreşti să faci carieră în acest domeniu trebuie să mergi într-o ţară cu tradiţie în aşa ceva. Antonio a ales SUA, ţara în care s-au remarcat designeri industriali de excepţie, precum britanicul Johny Ive de la Apple.

 

„Am pornit modest spre SUA cu o viză de muncă H2B (muncă necalificată), după care trimiţând portofoliul la mai multe agenţii am avut norocul să fiu acceptat şi după două luni de muncă necalificată am obţinut primul internship la un studio de design în Long Beach, California, apoi în New York. În New York am întâlnit mulţi oameni pasionaţi şi am făcut parte din câteva proiecte vitale pentru formarea mea ca designer”, îşi aminteşte Antonio Meze.

Tânărul a revenit apoi în Europa, cu destinaţia Amsterdam. Acolo, a lucrat timp de câteva luni la o firmă de design. Apoi i s-a oferit un job de Senior Designer într-o companie din Praga, unde a făcut mai mult design de produs. „După un an şi jumătate am plecat iar în SUA la un studio de design din North Hollywood. Apoi a urmat Londra şi apoi Bangkok şi înapoi la Londra”,spune Meze.

În aceşti 7-8 ani, designerul Antonio Meze s-a format. De-a lungul timpului a colaborat cu branduri locale şi internaţionale precum Atomic, Nestle, INBEV (Staropramen, Bergenbier), Brooklyn Workshop, Onitsuka Tiger sau Uutensil.

„Am avut norocul să fiu foarte flexibil şi deschis şi să întâlnesc oameni tot aşa. Astfel enumerarea de mai sus e o simplificare mare a lucrurilor întâmplate în aceşti ani de formare. În realitate am lucrat/colaborat într-o formă sau alta cu vreo 14 studiouri de design şi am făcut între timp în jur de 50 de mini-proiecte ca freelancer - toate acestea într-o constantă mişcare între ţări şi continente”, spune el.

Era timpul să încerce să meargă pe cont propriu. În 2009 era în Londra şi a hotărât că este timpul să îşi găsească o constantă în viaţa profesională (şi personală). Aşa a decis să încerce să facă un prim produs care să fie în totalitate al lui. A apărut brandul Meze Headphones.

„Am mai mers apoi în Bangkok pentru alte proiecte, dar încet încet m-am concentrat tot mai mult asupra acestui proiect personal. Şi deoarece viaţa în continuă mişcare nu se potrivea cu un asemenea proiect, am hotărât să revin la Baia Mare. Deşi nu pare, e perfect potrivit pentru ceea ce fac. E un loc liniştit, frumos şi unde găseşti uşor activităţi în natură. Iar tot ce lucrez e pe calculator şi prin internet. De un an am reuşit să formez o echipă grozavă care mă ajută şi mai mult în atingerea ţelurilor”, povesteşte Meze.

 

Curajul de a intra pe o piaţă extrem de competitivă

Întrebat de ce a ales să intre pe o piaţă extrem de competitivă, dominată de nume mari, Meze spune că în piaţă lipsea „design-ul estetic”. „Majoritatea căştilor aveau un aspect tehnic. Şi căştile audio în general erau percepute ca un aparat tehnic, nu ca un accesoriu pe care îl porţi pe corpul tău. Între timp lucrurile s-au schimbat. Deja e cu totul alt climat”, explică el.

Antonio recunoaşte că s-a temut atunci când a intrat într-o piaţă cu atâtea nume mari, precum Seinnheiser, Bose sau Sony: „Mi-a fost teamă, dar am început cu paşi foarte mici. Primele modele au fost căşti in-ear şi am pornit cu cantităţi foarte mici. Dar în mod suprinzător am reuşit să găsesc clienţi foarte uşor”.

Meze Headphones se bazează pe două elemente: design şi calitatea sunetului

Antonio Meze spune că, la capitolul design, el şi chipa sa au încercat să folosească nişte forme clasice, dar să intervină cu materiale noi. Modelele din primii ani au fost doar un fel de variaţie la produse deja existente. Firma lucrează acum la două modele noi de căşti şi un model nou de dopuri. În aceste noi proiecte, Meze a investit toate veniturile din ultimii trei ani. Până acum, eforturile echipei de la Baia Mare au dat roade.

Publicaţiile mari care au testat căştile au fost impresionate de calitatea construcţiei şi a sunetului. „Nu pot cere mai mult de la o pereche de căşti”, scrie Ken Denmead de la publicaţia Wired. „Meze poate că este un nume nou în industria căştilor, dar modelul lor 88 Classics sună ca un câştigător pentru audiofil”, scrie CNET. Căştile sale au ajuns să fie prezentate şi pe celebrul canal de YouTube Unbox Therapy, devenit şi mai popular după ce a făcut primul test de îndoire la iPhone 6. 

„Nu am făcut prea mult design în primii doi ani de existenţă al brandului, ci mai mult product development. Dar deja de doi ani lucrăm la nişte modele noi care vor fi lansate în Septembrie 2015 şi care vor fi ceva mult mai interesant. Produsele actuale au fost făcute cu multe limitări. Au fost mai mult ca o punte de start pentru afacere. Dar în produsele ce urmează am investit toate resursele noastre şi o atitudine lipsită de compromis. Deci toată munca noastră se focuseaza pe ceea ce vom lansa în curând. Aceste viitoare produse ne caracterizează ca brand”, spune Meze.

Noile modele la care lucrează Meze Headphones reprezintă, potrivit designerului, exact ceea ce a vrut să facă de la început, dar nu a reuşit din cauza limitărilor financiare şi de know-how.

Ca mai toate electronicele, căştile Meze sunt fabricate în Asia. Ansamblarea finală are loc în China. Componentele vin din Taiwan, Korea, Thailanda. Cupele de lemn de abanos vin din Sud Estul Asiei, unde există o tradiţie a atelierelor  meşteşugăreşti de prelucrare a lemnului.

În acest moment, firma lui Meze are şase angajaţi, dar plănuieşte să-şi extindă echipa. „Aici într-adevăr nu ne ajută faptul că  suntem în Baia Mare. Majoritatea designeri-lor şi a oamenilor cu competenţe în marketing sunt atraşi de mirajul oraşelor mai mari şi e dificil să formezi o echipă în Baia Mare. Dar îi aşteptăm cu braţele deschise dacă sunt dornici să ni se alăture”, mai spune designerul.

Întrebat ce ar trebui să facă guvernul pentru mediul antreprenorial din România, Antonio Meze a spus: „Ar trebui sprijinite real proiectele/firmele de tip start-up. Simt că există multă energie şi idei bune din partea tinerilor, iar guvernul nu îşi dă silinţa să găsească o soluţie pentru a ajuta aceşti tineri”.

http://www.gandul.info/it-c/ideea-geniala-care-a-transformat-un-roman-din-baia-mare-din-muncitor-necalificat-intr-un-rival-de-temut-pentru-sony-si-bose-14376181

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026