Jandarmii maramureşeni au participat la un seminar dedicat „Anului comemorativ al Sfinţilor Brâncoveni”

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş au luat parte la o prelegere susţinută de către Preot dr. Cristian Ştefan – consilierul cultural al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, azi 23 septembrie a.c., pentru a evoca personalitatea marelui domnitor Constantin Brâncoveanu, la comemorarea a 300 de ani de la Martiriul Sfinţilor Brâncoveni.
Tema seminarului „Diplomaţia românească în vremea lui Constantin Brâncoveanu”, a scos în evidenţă calităţile diplomatice ale domnitorului, în relaţiile cu marile puteri ale lumii, precum şi relaţiile politice şi culturale pe care le-a avut cu celelalte regiuni locuite de români, în special cu Transilvania.
Personalitate marcantă a istoriei românilor, domnitorul Constantin Brâncoveanu, a îngemănat atât abilităţile diplomatice, economice, culturale cât şi cele religioase, însăşi moartea domnitorului şi a fiilor lui, a fost una martirică, ceea ce a dus la canonizarea lor de către Biserica Ortodoxă Română, în anul 1992.
