7 sfaturi pentru femeile indragostite de un barbat insurat. Afla secretele unei relatii interzise!

Scris de ELE. Posted in Social


Nici macar una dintre cele mai frumoase povesti de dragoste nu a inceput cu o femeie care s-a indragostit de un barbat insurat. Insa scenariul este cat se poate de frecvent in viata reala, chiar daca ramane in continuare un subiect tabu.
Inainte sa te arunci cu capul inainte intr-o astfel de aventura, ar trebui sa stii cateva lucruri despre tiparele povestilor de dragoste care au drept protagonisti barbati insurati. Iata cateva lucruri din spatele scenei de care ar trebui sa tii cont:

1. Nu-ti pierde respectul de sine

O astfel de relatie te va face sa renunti la principiile tale, la oamenii din jurul tau care vor incerca in mod constant sa te ajute sa intelegi ca poti mai mult de atat si la respectul fata de sine. De ce ai vrea sa devii o distrugatoare de familii, cand poti sa te reorientezi catre un barbat singur, care sa-ti ofere toata atentia si respectul cuvenite?

2. Obisnuieste-te cu ideea ca probabil nu va divorta

De cele mai multe ori, aceste relatii raman la stadiul de aventuri. Barbatii nu renunta aproape niciodata la sotiile si la copiii lor de dragul amantelor. Daca tu consideri ca asta meriti - sa fii mereu in planul secundar al actiunii si sa acumulezi mii de frustrari, continua. Daca vrei ceva mai bun pentru tine si daca refuzi sa traiesti cu gandul ca ai intervenit malefic intr-o casnicie, cea mai buna decizie ar fi sa renunti.

3. Gandeste-te la familia lui

Poate ca relatia cu sotia lui nu este cea mai buna, poate ca si el sufera la fel de mult ca si tine din cauza faptului ca nu va puteti trai iubirea, in cazul in care aceasta chiar exista. Dar cum te-ai simti daca ai stii ca lasi niste copii fara tata? Ai putea sa mai privesti pe cineva in ochi in aceasta situatie?

4. Nu-ti face planuri de a te "aseza la casa ta"

Daca nu exista copii la mijloc si singurul impediment in calea fericirii voastre pare sa fie sotia lui, nu inseamna neaparat ca va renunta la ea pentru tine sau ca tie ti-ar conveni, in definitiv, aceasta situatie. Gandeste-te ca este totusi un barbat perfect capabil sa insele fara remuscari, asta iti doresti sa ai alaturi? Bineinteles ca nu, asa ca planurile de a fi impreuna nu au ce cauta in gandurile tale.

5. Plange-ti suferinta

Renuntarea inseamna suferinta. Dar nu ar fi prima oara cand ti s-ar intampla sa suferi din dragoste, nu-i asa? Stii foarte bine ca durerea va disparea in timp si ca sufletul tau va fi din nou deschis si pregatit pentru o noua iubire, poate pentru una pe care ti-o doresti si pe care o meriti.

6. Nu-i lasa pe cei din jur sa te judece

Nu trebuie sa renunti la iubitul tau insurat pentru ca apropiatii iti spun ca relatia ta este gresita, nu este motivatia ideala. In momentul in care decizi sa renunti, trebuie sa fii foarte sigura pe argumentele tale in acest sens, pentru ca doar acestea te vor intari si te vor ajuta sa treci mai usor peste despartire.

7. Intrerupe orice legatura, daca ai decis sa pui capat relatiei

In momentul in care ai hotarat ca vei pune capat relatiei, trebuie sa fii foarte sigura ca asta iti doresti si sa urmezi toate demersurile necesare uitarii. In primul rand, asigura-te ca nu mai ai nici o legatura cu el, daca vrei sa renunti cu succes si sa iti poti relua viata.

http://www.ele.ro/relatii/dragoste/7-sfaturi-pentru-femeile-indragostite-de-un-barbat-insurat-afla-secretele-unei-relatii-interzise-39778

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026