UK Bookmakers

Daniel Blaj, fost functionar sindical, a ajuns pe drumuri după ce a denuntat ilegalităti grave

Scris de Andi Rădiu. Posted in Social


Daniel Cristian Blaj a ajuns funcționar la sindicatul Filca-Cisl plecând "de jos", după ani de zile în care a căutat un loc de muncă onest și apoi lucrați pe șantier. A cunoscut ce însemnă riscurile muncii la negru și a încercat mereu să fie cât mai informat despre drepturile sale.

În felul acesta a atras atenția sindicatelor și a fost angajat ca funcționar.

Munca în cadrul Filca-Cisl i-a oferit și o surpriză neplăcută: a depistat împreună cu alți colegi anumite ilegalități legate de «fonduri la negru, bani primiți și dați pentru lucruri nu tocmai în rând cu legea».

A atras atenția superiorilor iar de atunci, împreună cu alți doi colegi italieni, au fost dați afară. În prezent este în proces cu sindicatul, încercând să scoată la lumină adevărul și să-și recapete locul de muncă.

Patru ani la sindicat

Daniel Cristian Blaj are 31 de ani și este originar din Roman, județul Neamț. A ajuns în Italia în anul 2003, «fără serviciu sau un loc de muncă sigur, constrâns uneori să dorm și prin boscheți», povestește el, «că nu mi-e rușine să spun. A trecut mult timp până să-mi găsesc un loc de muncă, să pot să am o casă și o familie. Dar mi-am văzut mereu de treaba mea, nu mi-am făcut de lucru cu borfașii.»

Românul ne-a povestit cum a ajuns funcționar sindical. «După vreo trei ani în care nu reușeam să am un loc de muncă stabil, am găsit un loc pe un șantier, ca "manovale", cu 35 de euro pe zi. Am muncit cinstit ani de zile și în final am fost angajat cu contract de muncă pe timp nedeterminat. M-am căsătorit, am un copil și părea că totul merge spre bine, spre normalitate. La noi la muncă veneau mereu reprezentanți din sindicate și ne vorbeau despre drepturile noastre, despre relațiile de muncă.

Eu am fost mereu o persoană care și-a cerut drepturile, chiar și pentru colegi interveneam. Încercam mereu să fiu cât mai informat și poate de aceea am atras atenția celor din sindicat, care în final m-au angajat. Timp de patru ani am lucrat la Filcs-Cisl.»

Nereguli semnalate

Necazurile lui Daniel Blaj au apărut la începutul anului 2013, când împreună cu alți colegi au denunțat unele nereguli din cadrul sindicatului. «În luna ianuarie am semnat împreună cu alți 8 colegi de serviciu un document în care am specificat mai multe nereguli din interiorul sindicatului noastru. Era vorba de bani veniți în negru și necontabilizați, precum și persoane care au fost aduse să lucreze în interitoriul sindicatului într-un mod care nu era prevăzut în statutul nostru intern. Aș mai adăuga aici și organizarea congresului în care au fost aleși secretarii, totul fiind făcut într-un mod cel puțin bizar.»

«După ce am făcut documentul și l-am expediat la organul de competență internă, care se ocupă de verificări, noi cei care am semnat documentul am fost supuși la presiuni ca să ne retragem denunțul. Eu personal am fost amenințat de un superior de-al meu că dacă nu îmi retrag semnătura, voi fi dat afară.

După toate presiunile care au fost făcute asupra noastră am rămas doar în trei. Cinci colegi au cedat și au retras semnătura. Eu împreună cu ceilalți doi colegi ai mei am fost dați afară, pe motiv că nu ne-am prezentat la congresul care s-a desfășurat în luna februarie pe care noi bineînțeles nu l-am recunoscut. În momentul de față sunt în "casa integrazione" cu firma cu care lucram înainte să intru în sindicat, așteptând să ajungă banii de la Inps care îi trimit când își aduc aminte.», ne-a povestit Daniel.

Pedepsit pentru cinste

În prezent se află în România și așteaptă luna ianuarie pentru a se prezenta la proces. "Timp de patru ani m-am comportat ireproșabil, mi-am făcut datoria și mi-am îndeplinit sarcinile de serviciu. Nu am vrut să cedez în fața presiunilor exercitate după semnalarea neregulilor grave.

Puteam să tac și să am în continuare un loc de muncă bun care chiar îmi plăcea. Am ajuns din nou acasă în România, deoarece banii pe care îi primeam de la șomaj ajungeau greu. În tot anul nu am primit nici 3000 de euro. Dorind să fiu corect, am ajuns pe drumuri împreună cu familia. Se pare că în ziua de azi trebuie să fii necinstit, să intri în rândul celor care încalcă legea.»

http://www.gazetaromaneasca.com/observator/36-comunitate/7107-daniel-blaj-fost-funcionar-sindical-a-ajuns-pe-drumuri-dup-ce-a-denunat-ilegaliti-grave.html

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019