Manifestări dedicate zilei de 9 mai

Scris de IP. Posted in Social


Ziua de 9 Mai va fi marcată şi în Baia Mare deoarece are o triplă semnificaţie pentru ţara noastră. Este Ziua Independenţei de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite şi Ziua Europei.
    Instituţia Prefectului judeţului Maramureş, Primăria municipiului Baia Mare şi Garnizoana Baia Mare organizează vineri 9 mai 2014, de la ora 11.00, la Monumentul Ostaşului Român, un ceremonial militar şi religios de comemorare a ostaşilor căzuţi pe fronturile de luptă în cel de-al Doilea Război Mondial.
     Ceremonia militară va începe cu  prezentarea Onorului prefectului judeţului Maramureş, salutul drapelului de luptă şi  trecerea în revistă a Detasamentului de Onoare.

Biserica Catolică regândește doctrina privind divorțul

Scris de ST. Posted in Social


În așteptarea Sinodului Extraordinar al Episcopilor pe Probleme de Familie, observatori ai Bisericii Catolice încearcă să anticipeze următoarele mutări doctrinare ale liderilor. Bazându-se pe discursurile recente ale unor reprezentanți proeminenți ai bisericii, mulți speră la o „relaxare" a prevederilor privind divorțul.
Biserica Catolică nu permite dizolvarea prin divorț a căsniciilor valide din punct de vedere sacramental. Pentru ca o căsătorie să fie considerată astfel, trebuie întrunite mai multe condiții: ambii parteneri să fie botezați, să facă pasul spre căsătorie de bunăvoie și nesiliți de nimeni și să nu fie împiedicați de nicio altă lege naturală sau ecleziastică.

Scandaluri aplanate de jandarmii maramureşeni

Scris de Ardelean Codruta. Posted in Social


Un echipaj de jandarmerie ce acţiona în după amiaza zilei de 04 mai a.c. pe raza localităţii Baia Mare, a fost sesizat să intervină pentru aplanarea unui scandal izbucnit pe strada Luminişului, între două persoane.
Jandarmii aflaţi în serviciu, au aplanat conflictul, identificându-l pe Ioan S. de 60 de ani, din municipiu, care a provocat scandal faţă de un vecin de al său pe fondul unor neînţelegeri. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 200 de lei.  
O a doua intervenţie a echipajelor de jandarmerie a avut loc duminică, 04 mai a.c., în jurul orei 21.00, când Jandarmeria Maramureş a fost sesizată prin S.N.A.U. „112” despre producerea unei altercaţii  între doi bărbaţi, în localitatea Borşa.

Cercetatorul Vasile Ilica, interzis in Ucraina, distins cu Premiul “Mile Carpenisan” pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism 2014, de catre Civic Media si Basarabia-Bucovina.Info

Scris de BB. Posted in Social


Veteran de razboi, publicist, scriitor, cercetator asupra masacrelor antiromanesti din nordul Bucovinei si chiar martor direct al evenimentelor ce au culminat cu masacrul de la Fantana Alba, dl. col. (r). Vasile Ilica, devenit “persona non grata” in Ucraina la 88 de ani, a fost distins de Ziua Libertatii Presei 2014 cu Premiul “Mile Carpenisan”, pentru lupta sa neobosita in numele adevarului istoric. Asociatia Civic Media si portalul Basarabia-Bucovina.Info i-au acordat dlui Vasile Ilica Premiul “Mile Carpenisan” pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism, in semn de omagiu pentru intreaga sa activitate in slujba adevarului, ca publicist si cercetator privind masacrele holocaustului bolsevic din nordul Bucovinei.
Incepand cu 2010, Asociatia Civic Media acorda Premiul pentru curaj si excelenta in jurnalism “Mile Carpenisan”, in memoria colegului nostru plecat prea repede dintre noi.

Cercetătorii au aflat cum putem da înapoi ceasul biologic. Care este secretul „tinereţii veşnice”?

Scris de Roxana Ruscior. Posted in Social


Două echipe de savanţi anunţă că au descoperit o metodă care poate întineri organismul uman, putând ajuta inclusiv o inimă şi un creier afectate de bătrâneţe.
Cele două studii sugerează că soluţia pentru a da înapoi ceasul biologic este transfuzia de sânge tânăr. Cercetările completează experimentele realizate în anii 1950, de medicul Clive M. McCay, de la Universitatea Cornell.
El descoperise că şoarecii bătrâni care primesc sânge de la alţi şoareci tineri sunt practic întineriţi datorită plasmei din acest sânge. El nu a putut să explice însă de ce se întâmpla acest lucru.
Noile studii precizează exact cum funcţionează acest proces de întinerire.

Intervenţie pentru identificarea unei persoane rătăcite în zona montană

Scris de Ardelean Codruţa Ioana. Posted in Social


În perioada 01 – 04 mai a.c. Jandarmeria Montană şi-a intensificat acţiunile în zona staţiunilor montane şi pe traseele turistice, aproximativ 15 jandarmi montani acţionând zilnic pentru menţinerea unui climat de linişte, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, îndrumarea şi informarea turiştilor aflaţi pe traseele montane, precum şi salvarea şi evacuarea turiştilor aflaţi în dificultate.
     Astfel, jandarmii au acţionat în staţiunile turistice Izvoare, Mogoşa-Şuior, Cavnic şi Borşa, efective de jandarmi din cadrul posturilor montane veghind la  liniştea celor care au decis să petreacă  minivacanţa de 1 Mai în mijlocul naturii.

Gesturile care ii seduc pe barbati

Scris de FM. Posted in Social


Te-ai intrebat cum reusesc unele femei sa aiba exact ceea ce vor? Afla ca ele stiu cum trebuie sa seduci barbatii! Cele mai multe dintre femei fac asta inconstient, atunci cat exista cineva in preajma loc care le place si le atrage. Insa viata este complicata, asa ca uneori o mana de ajutor si cateva detalii gesturile care seduc barbatii sunt necesare. Si nu! Nu trebuie sa te acuzi ca le folosesti. Arta de a cuceri are multe capitole preluate din arta razboiului!
Exista o serie de gesturi tipic feminine care sunt in masura sa-i cucereasca pe barbati. Fac parte din limbajul non-verbalsi, daca vin firesc, la momentul potivit, aceste gesturi te pot descrie te tine, pot contribui la imaginea ta si iti pot exprima, altfel decat prin cuvinte, personalitatea.

Preotul Marin Bica a înființat trei centre de recuperare pentru copii

Scris de DG. Posted in Social


Un preot din judeţul Olt a reuşit să facă ceea ce statul este capabil doar să promită. A înfiinţat trei centre de recuperare pentru copii şi tineri cu nevoi speciale şi le-a redat acestora încrederea în ei şi speranţa că pot face mai mult în viaţă chiar dacă nu sunt ca toţi ceilalţi. Cei care îi calcă pragul părintelui Marin Bica nu plătesc nimic. Toţi banii provin din sponsorizări, de la oameni dornici să facă bine.

Preotul Marin Bica: Trebuie să facem ceea ce trebuie, nu ceea ce putem

„Primul meu copil, Justin, s-a născut cu o dizabilitate și atunci a apărut această idee ca să înființăm și noi o organizație aici, în municipiul Slatina.

Căsătoria îi face pe oameni să devină mai deprimaţi. Care este motivul identificat de cercetători

Scris de Florin Bădescu. Posted in Social


Căsătoria îi face pe oameni să devină mai deprimaţi, întrucât cicălelile constante venite din partea partenerilor de viaţă duc la apariţia unui stres considerabil, afirmă autorii unui studiu realizat recent în Statele Unite, informează dailymail.co.uk.
Cicăleala constantă şi disputele maritale reprezintă factori importanţi care declanşează stresul cronic, iar acesta nu poate fi compensat de aspectele pozitive ale căsătoriei, potrivit acestui studiu.
Totodată, din cauza acestor factori, persoanele căsătorite reacţionează mult mai puţin la experienţele pozitive din vieţile lor.
O serie de studii anterioare au arătat că oamenii căsătoriţi sunt, în general, mai fericiţi şi mai sănătoşi decât persoanele celibatare.

Ascultarea, intre soti

Scris de Teodor Danalache. Posted in Social


Ascultarea este o lupta crunta dusa cu mandria si cu slava desarta a lumii, fiind o cale sigura spre redobandirea libertatii pierdute. Vreau sa ma supun celui drag si celui duhovnicesc, insa vazand ca nu pot face aceasta cu usurinta, ori chiar deloc, ajung sa-mi dau seama ca nu sunt liber pe faptele mele, nici in inima mea. Prin ascularea fata de un duhovnic, se alunga atat lenea si imbratisarea pacatului, cat si ravna gresita care, nu de putine ori, se identifica cu facerea voii, impotriva multora.
Nevoia de a face ascultare se vede inca dintru inceput, cand Adam a primit porunca lui Dumnezeu: "Nu manca!"; de aceasta porunca atarna mantuirea lui Adam, adica desavarsirea firii umane. Asceza lui Adam, prin ascultare si credinta, consta in implinirea voii lui Dumnezeu.

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026