Chiar și un singur pahar de alcool poate afecta considerabil sănătatea inimii. Ce arată un nou studiu

Scris de Ioana Matei. Posted in Sanatate


Oamenii de știință încearcă de mult timp să stabilească dacă alcoolul este bun sau rău pentru sănătate.
Spre exemplu, numeroase studii au arătat că un consum de vin pare să prevină și, în același timp, să crească riscul de cancer. Însă, atunci când vine vorba despre cantități moderate, cum ar fi un singur pahar la cină, cercetătorii au presupus mereu că alcoolul are un efect ușor protector asupra sănătății inimii.


Din păcate, noi cercetări de la Universitatea din California, San Francisco (UCSF) contrazic acea presupunere. Se pare că până și un singur pahar de alcool poate crește semnificativ și imediat riscul de dezvoltare a unui ritm cardiac anormal numit fibrilație atrială (FA), potrivit unui studiu publicat recent în jurnalul Annals of Internal Medicine. În cazurile severe, fibrilația atrială poate cauza insuficiență cardiacă și accidente vasculare cerebrale fatale. În scenarii mai puțin extreme, afecțiunea poate fi deosebit de dureroasă și alarmantă.

„Chiar și un singur pahar de alcool poate crește riscul de fibrilație atrială”

„Spre deosebire de ceea ce cred multe persoane, fibrilația atrială nu este asociată doar cu un consum excesiv de alcool. Se pare că până și un singur pahar de alcool poate fi suficient pentru a crește riscul”, a explicat Gregory Marcus, profesor de cardiologie la UCSF și autor principal al studiului, citat de Futurism.

Oamenii de știință știau deja că un consum excesiv de alcool poate duce la fibrilație atrială. Însă, în cadrul unui studiu ce a implicat 100 de pacienți, aceștia au descoperit că un singur pahar a dublat riscul de fibrilație atrială în decurs de câteva ore. Dacă pacienții ar fi avut cel puțin încă un pahar de alcool, acel risc s-ar fi triplat peste valoarea originală. Cu toate acestea, pacienții din studiu aveau deja un istoric de fibrilație atrială, sugerând că un consum moderat de alcool exacerbează însă nu cauzează neapărat afecțiunea cardiacă.

„Cu cât consumi mai mult alcool, cu atât este mai crescut riscul de fibrilație atrială”

Studierea impactului alcoolului asupra sănătății este extrem de dificilă, în special atunci când trebuie să te bazezi pe participanți care să prezinte exact cât și când au consumat. Totodată, orice studiu trebuie să ia în considerare și factori variabili. Însă, studiul din cazul de față a eliminat o parte din dificultăți și a obținut o bază de date mult mai obiectivă. Cercetătorii i-au rugat pe participanți să se supună regulat la teste de sânge pentru măsurarea alcoolului.

„Efectele par să fie destul de liniare. Cu cât consumi mai mult alcool, cu atât este mai crescut riscul de un eveniment acut de fibrilație atrială. Aceste observații oglindesc ceea ce a fost relatat de pacienți de zeci de ani, însă acestea sunt primele dovezi obiective și măsurabile care arată că o expunere modificabilă poate influența șansa apariției unui episod de fibrilație atrială”, a precizat Marcus.

https://www.descopera.ro/stiinta/19799756-chiar-si-un-singur-pahar-de-alcool-poate-afecta-considerabil-sanatatea-inimii-ce-arata-un-nou-studiu

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2021