Reuniunea Consiliului Mondial al Rutenilor

Scris de Marius Comșa. Posted in Rutenii


În perioada 22-24 septembrie 2023 s-au derulat în Croația, la Petrovci și Stari Jankovci, lucrările CMR, prezidate de dr. Stepan Ljavinec, președinte al Congresului Mondial al Rutenilor și al Consiliului Mondial al Rutenilor. Din partea organizației noastre au participat dr. Gheorghe Firczak, vicepreședinte al CMR și președinte UCRR; Svetlana Bojcsuk,  președinte al Forumului Mondial al Tineretului Rutean și coordonator al Organizației de Tineret a UCRR; Svetlana Mariana Mureșan, președinte al Comisiei de Revizie a CMR, membru în CD al UCRR. Ordinea de zi a cuprins dezbateri ale activității curente și prezentarea concluziilor formulate în fiecare organizație referitoare la lucrările Congresului Mondial al Rutenilor, desfășurate în luna august 2023 la Novi Sad/Serbia.

Noi, reprezentanții rutenilor de pretutindeni am mulțumit gazdelor Congresului pentru felul în care s-au derulat lucrările, autorităților din Serbia care au sprijinit întâlnirea rutenilor din lumea întreagă. La lucrări s-a reafirmat solidaritatea Congresului Mondial al Rutenilor cu Ucraina, speranța că agresiunea va înceta, triumfând pacea. Totodată am reconfirmat sprijinul nostru pentru organizația rutenilor din Ucraina care solicită autorităților recunaoșterea de drept a naționalității rutene în conformitate cu standerdele Uniunii Europene.
În Croația a fost organizat festivalul rutean "Când porumbița zboară". Din partea noastră ansamblul "Holubok" din Peregu Mare, coordonat de Viorica Bojcsuk și Andreia Podavka, a prezentat cântece și dansuri populare rutene (coregrafia: Svetlana Bojcsuk).
Invitat de onoare al primarilor din Petrovci și Stari Jankovci, a fost Sorin Nistor, primarul comunei Zam, care, împreună cu rutenii din satele Pojoga și Sălciva a găzduit în martie 2023 reuniunea CMR.
Și noi am mulțumit gazdelor din Croația pentru invitație și ospitalitate.

Share
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024