Amintiri de toamnă dintr-un sat de ruteni

Scris de Maria Saghin. Posted in Rutenii


O zi însorită de toamnă târzie stârnește energii nebănuite printre rutencele din Dărmănești, iar ghemul de amintiri din desaga sufletului începe să se depene și dovedește faptul că aparții acestui spațiu pentru totdeauna oriunde te-ar purta pașii în viață. Plaiul din inimă, cu slova ce curge melodios, cu oamenii satului, bunici, vecini, care trebăluiesc prin curți acum, pentru că treburile câmpului s-au încheiat și recolta e în hambare, cu cântecul nostalgic al fetelor și al flăcăilor aflați la veciorneți, desfăcatul porumbului, devine un loc magic ca și anotimpul rememorării.
E timpul pentru primenirea caselor, varul, apa și detergenții, sunt la mare căutare, sârmele din curți sunt pline de rufe, de lavnechi, covoare puse la uscat.

Peste cateva zile începe postul Crăciunului și bunica cotrobăie prin pod ca să scoată la lumină horșche, oalele în care va găti mâncarea de post. Postul Crăciunului, deși mai îngăduitor decât cel de Paști, este respectat cu strictețe, de aceea mâncarea va fi gătită în vasele special păstrate în acest scop. De pușini, lăsata secului, va fi ultima masă gătită cu carne, lapte sau ouă. Este un moment de împărtășire a bucuriei unui rod bogat, în jurul unei mese îmbelșugate, la care vin rudele, prietenii. Varza, fasolea, bobul, grâul fiert, cartoful și murăturile, tot felul de conserve pregătite și păstrate special pentru cele două posturi mari de peste an, vor înlocui mâncărurile din carne. Vor mânca și pește, în zilele în care calendarul le dă dezlegare. Aceasta va fi, pentru o lună și jumătate, masa de bază a ruteanului. Deși pare săracă, rutencele se pricep să facă mâncarea gustoasă și foarte variată. Nu pot să uit perohe, colțunași cu diverse umpluturi, cartofi, varză acră, diferite gemuri, stropiți cu oloi și ceapă prăjită, câte feluri de a găti cartofii, fasolea sau varza... Pare-se că și papilele gustative au memoria lor... Ghemul cu amintiri reînvie chipul bunicii mele, mărunțică, cu niște ochi albaștri pătrunzători, trebăluind în jurul plitei, descântând cu dragoste mâncarea pe care o pregătește  pentru cei dragi. Deși viața modernă a dus la schimbări majore în alimentația sătenilor, multe familii de ruteni încă respectă aceste obiceiuri fabuloase și  plaiul din inimă devine cât se poate de real.

Share
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024