Revoluţie şi Contrarevoluţie

Scris de Dr. Gheorghe Firczak. Posted in Rutenii


Anul 1989 a reprezentat o piatră de hotar în istoria bătrânului continent greu încercat de regimul comunist în perioada 1945-1989. Europa Central Răsăriteană – Polonia, RDG, Cehoslovacia, Ungaria, Yugoslavia şi România – s-a debarasat de o ideologie care impunea reguli contra firii umane. Un aspect semnificativ al acestor transformări a fost posibilitatea afirmării minorităţilor naţionale, printre ele fiind rutenii. Împotriva noastră au fost luate cele mai aspre măsuri prin interzicerea afirmării identităţii naţionale pe tot parcursul perioadei mai sus amintite. Desigur, anul 1989 a determinat Cea de-a treia renaştere naţională pentru ruteni. În acest context, din perspectiva istoriei şi a sociologiei putem afirma că Europa Central Răsăriteană a cunoscut în anul 1989 o binevenită revoluţie.
Cu toate acestea, în spaţiul public, mai ales cel românesc, se discută despre tot felul de concepte contrare revoluţiei. Premisa de la care se porneşte o reprezintă folosirea forţei, existenţa unor decedaţi, etc. Paul Dukes (1934- ), istoric, universitar la Aberdeen, menţionează: Revoluţia din Octombrie triumfase cu mult mai puţină vărsare de sânge decât cea din februarie. Dar vărsarea de sânge nu e singurul indicator al semnificaţiei unei revoluţii. (Istoria Rusiei, 2009, p. 226). Observaţia e valabilă pentru oricare revoluţie.
În ţara noastră, evenimentele din decembrie `89 pot fi caracterizate ca revoluţie? Pe baza căror argumente? Două sunt esenţiale.

Poporul nu mai accepta exercitarea puterii de către nomenclatura comunistă avându-l în frunte pe Nicolae Ceauşescu iar aceasta nu mai reuşea să o exercite. Mari demonstraţii, în localităţi urbane, contestau modul lor de acţiune. Nomenclatura, deşi nu dorea să cedeze puterea, nu o mai puteau exercita. Argumentul suprem este situaţia cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu. Ziua de 22 decembrie, ora 9:00, trebuia să determine pregătiri pentru anihilarea opozanţilor printr-o reuniune cu mai mulţi participanţi din cadrul nomenclaturii: Constantin Dăscălescu, Emil Bobu, generalul Vasile Milea, generalul Iulian Vlad, Tudor Postelnicu. Dorinţa lor, poate mai mult a cuplului Ceauşescu, era să mobilizeze muncitori bucureşteni care să restabilească ordinea. O relatare de la acest eveniment menţionează că Ion Dincă, revenit de pe platformele industriale bucureştene, întrebat de Nicolae Ceauşescu unde sunt muncitorii îi răspunde: …muncitorii nu vin în sprijin, ci vin să ne dea jos… După aceasta Vasile Milea s-a sinucis. Nicolae Ceauşescu, la ora 11:30, s-a adresat, din balconul sediului CC al PCR, manifestanţilor prezenţi în Piaţa Palatului afirmând că Vasile Milea a fost un trădător şi că s-a sinucis în momentul când a fost descoperit. Reacţia mulţimii din Piaţa Palatului a fost violentă, întâmpinând cuvintele dictatorului cu huiduieli şi strigăte. Ceauşescu s-a retras speriat în sediu, în jurul orei 12:00. Tot nu credea că venise sfârşitul şi perora despre trădare şi o intervenţie din afara ţării. Ceauşescu nu putea să înţeleagă că nu e vorba de nicio trădare. Ci de faptul că umilinţa şi disperarea românilor se transformaseră în revoluţie, spune maiorul Adrian David, la acea vreme aghiotant al acestuia. Tudor Postelnicu relatează că Victor Atanase Stănculescu a chemat elicoptere şi l-a sfătuit pe Nicolae Ceauşescu să părăseacă sediul CC al PCR. Când urcau cu liftul spre platforma de pe acoperiş protestatarii au pătruns în sediu. Au întrerupt reţeaua electrică, astfel că liftul s-a blocat între etajele 6 şi 7. Intervenţia aghiotanţilor a făcut posibilă scoaterea lor din lift şi continuarea ascensiunii. A plecat, la ora 12:09, fiind însoţit de Elena Ceauşescu, Manea Mănescu şi Emil Bobu. Iulian Vlad confirmă această succesiune a faptelor. Deci, aceasta demonstrează clar că Nicolae Ceauşescu a părăsit puterea, desigur, temporar, în viziunea sa, presat de populaţia nemulţumită de regimul comunist. Unde-i complotul? Unde-i lovitura de stat? Când a părăsit sediul CC al PCR putea fi arestat de nomenclaturiştii civili şi militari prezenţi acolo. Opinia noastră este că aceştia, mai ales Iulian Vlad şi Victor Atanase Stănculescu, nici nu l-au trădat, dar nici nu l-au sprijinit. Doreau ca ei să nu fie implicaţi în răsturnarea nu atât a regimului, cât a cuplului dictatorial.
În reşedinţa judeţului Hunedoara, municipiul Deva, demonstranţii au forţat conducătorii comunişti să renunţe la putere. În faţa sediului CJ Hunedoara-Deva al PCR erau prezenţi activişti, cadre de la Inspectoratul Judeţean de Interne: gen. Ion Rotaru, col. Lucian Văceanu, col. Ion Nicolae conduşi de primul secretar Ion Popa. Aurel Pop relatează: …am ajuns în faţa Palatului Culturii unde era format un baraj din soldaţi şi miliţieni înarmaţi, m-am desprins din grup şi am luat legătura cu Ion Popa căruia i-am cerut să îşi dea demisia cu toată conducerea judeţeană de partid şi de stat şi să comunice demisia atât demonstranţilor, cât şi la Bucureşti. Acţiunea sa este confirmată de mai mulţi demonstranţi printre care Nicolae Moraru. Tot Aurel Pop menţionează că sediul CJ Hunedoara al PCR era înţesat, începând cu 18 decembrie 1989, cu armament şi muniţie de război, fiind dispusă la toate etajele şi în podul clădirii. Este de notorietate şi în spaţiul public corecţia fizică aplicată lui Ion Popa pe traseul parcurs de la sediul CJ Hunedoara-Deva al PCR la Balconul Revoluţiei, deşi a fost protejat de un grup de cetăţeni. Această furie exprima atât incompatibilitatea demonstranţilor, nu puţini la număr, cu regimul comunist, cât şi nemulţumirea faţă de persoana celui agresat. Nicolae Moraru menţionează: …iar de la balconul Palatului Culturii d-l Gheorghe Firczak a proclamat-la ora 11.30. – deci înainte ca Nicolae Ceauşescu să părăsească sediul CC al PCR, n.n. – instaurarea noii puteri şi a dat citire listei cu membrii noii structuri… În Balconul Revoluţiei, Ion Popa a dezavuat regimul comunist, cuplul conducător Nicolae şi Elena Ceauşescu. S-a pus la dispoziţia noii puteri, după disoluţia puterii la nivel central. S-a constituit Consiliul Judeţean Hunedoara al Frontului Salvării Naţionale, fiind ocupat sediul organelor de partid şi de stat comuniste. Ion Popa a fost reţinut şi depus în arestul UM 01719, iar puterea a fost preluată de demonstranţi datorită presiunii exercitate asupra autorităţilor comuniste.
Din momentul în care regimul comunist a realizat că puterea este ca şi pierdută, a început contrarevoluţia. De ce? În principal din două motive. Primul îl reprezintă nostalgia puterii pierdute, toţi nomenclaturiştii fie se autocaracterizează, fie se consideră reciproc: patrioţi. Al doilea, poate mai important ca primul, era determinat de frica răspunderii pentru faptele din anii regimului comunist. Am menţionat că nomenclaturiştii, mai ales cei cu grade, au jucat la două capete: nici nu îl susţineau făţiş pe Nicolae Ceauşescu, nici nu acţionau împotriva lui. Cel mai bine s-a remarcat sub acest aspect la Iulian Vlad. După părăsirea puterii la vârf de către Nicolae Ceauşescu a manifestat aceeaşi duplicitate. În celebra Noapte a generalilor, alături de Ştefan Guşă, depunea tot efortul să fie perceput ca loial revoluţiei, dar pe ascuns a organizat eventuala rezistenţă, coordonând forţele care au fost denumite cu termenul generic: terorişti. Aceste forţe loiale regimului comunist au existat, au acţionat împotriva noii puteri. Vezi: Andrei Ursu, Roland O. Thomasson, în colaborare cu Mădălin Hodor, Trăgători şi mistificatori. Contrarevoluţia Securităţii în decembrie 1989, 2019. Mai mult, unii au fost deconspiraţi, dar au fost eliberaţi. Un exemplu: Nicolae Cămărăşescu, ofiţer de securitate (1986-1990) care a acţionat în Bucureşti. Eliberat, s-a stabilit în Valea Jiului fiind prezent la mineriada din iunie 1990, conducând asaltul împotriva României libere, oprind apariţia ziarului. În mai multe localităţi din ţară, după modelul Braşov 1987, s-au realizat filmări. Dacă situaţia redevenea favorabilă autorităţilor comuniste se puteau realiza anchete tot ca la Braşov 1987. Şi la Deva s-a filmat, s-au făcut fotografii. Din balconul Palatului Culturii (actualul sediu al CJ şi Prefecturii Hunedoara-Deva) am observat exact operaţiunea, dar caseta de atunci a dispărut fără urmă. Autorităţile judeţene hunedorene au contribuit la formarea noii puteri. Au invitat mai multe persoane să facă parte din noile structuri. Avem mărturii în acest sens, apărute în on-line: hunedoaraliberă.ro. Ei sperau, de fapt fără temei, ca situaţia să le redevină favorabilă şi aveau nevoie la o adică să justifice atitudinea lor, să afirme că au controlat de fapt situaţia.
Astăzi, denigrează Revoluţia din 1989, fiind foarte bine organizaţi în diverse asociaţii. Recurg la idei şi limbaje populiste prin care toată lumea duşmăneşte ţara noastră, doar ei ştiu ce este bine pentru România. Mai trist, au cozi de topor printre cei care am luat parte la Revoluţia Română din Decembrie 1989. De ce sunt posibile toate acestea? Deoarece nu s-au realizat anchete depline privind Revoluţia şi nu s-a finalizat Dosarul Revoluţiei. Nici cei din judeţul Hunedoara nu au fost sancţionaţi nici juridic, nici moral pentru relele pricinuite în perioada 1945-1989.

Share
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2020