UK Bookmakers

Al XXVII-lea Simpozion Național de Istorie și Retrologie Agrară - Cluj Napoca

Scris de Francisc Gal. Posted in Rutenii


În perioada 5 – 9 septembrie a avut loc la Cluj-Napoca, Simpozionul Național de Istorie și Retrologie Agrară, desfășurat în Aula Magna a USAMV Cluj-Napoca. Evenimentul a fost dedicat împlinirii a 50 de ani de la înființarea Societății de Istorie și Retrologie Agrară din România (SIRAR) și a 150 de ani de la înființarea învățământului agronomic la Cluj-Napoca. În prezența a numeroase personalități marcante din domeniu și în colaborare cu Academia Română, Academia de Științe Agricole și Silvice, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Muzeul Etnografic al Transilvaniei Cluj-Napoca, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Consiliul Județean Cluj, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și Uniunea Culturală a Rutenilor din România, simpozionul s-a bucurat de un real succes.

La eveniment au fost prezenți zeci de invitați printre care amintim pe domnul Cornel Cătoi –Rector al USAMV Cluj-Napoca, fiind și gazda Simozionului, domnul Ioan Bolovan – Prorector Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, membri ai Parlamentului României, deputatul Varujan Pambuccian, președintele grupului minorităților naționale din Parlamentul României, deputatul Iulius Marian Firczak-Uniunea Culturală a Rutenilor din România, Petronela-Mihaela Csokany, deputat din partea Uniunii Bulgarilor din Banat și Ioan Dîrzu – vice-președinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaților. Dr. Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii si actual președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice - Gheorghe Ionescu Șișești a declarat importanța găsirii unor soluții de către specialiștii din domeniu în contextul schimbărilor climatice din ultima perioadă, ceea ce a făcut ca aproximativ 70% din suprafaţa ţării să fie într-un proces de aridizare, iar irigaţiile nu mai sunt suficiente pentru a proteja culturile de temperaturile extrem de ridicate. Fiind un mare susţinător al ingineriei genetice, a declarat în cadrul simpozionului, că Europa va pierde, şi implicit şi România, nu doar din punct de vedere al producţiei ci şi al competitivităţii, dacă se va merge în continuare pe o orientare ce exclude utilizarea biotehnologiilor. Iulius Marian Firczak, președintele Uniunii Culturale a Rutenilor din România a reiterat importanța imensă pe care o are Societatea de Istorie și Retrologie Agrară și că va fi de acord cu propunerile specialiștilor în găsirea de soluții viabile pentru agricultură, precum și faptul că volumul editat de SIRAR va cuprinde lucrări despre viața rurală a minorităților etnice din România. Deputatul Varujan Pambuccian a prezentat în cadrul simpozionului, a treia revoluție agrară și un film video foarte elaborat care a atras atenția participanților. Evenimentul a continuat cu o sesiune de comunicari științifice, vernisarea expoziției - 50 de ani de cercetare în cadrul SIRAR (1969-2019) și o vizită de documentare în USAMV Cluj-Napoca.
„A fost organizat, la Cluj-Napoca, cel de-al XXVII-lea Simpozion Național de Istorie și Retrologie Agrară. Anul acesta am marcat împlinirea a 50 de ani de existență a SIRAR. Am colaborat foarte bine cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, unde colectivul condus de domnul rector Cornel Cătoi a contribuit din plin la reușita simpozionului. Succesul acestuia trebuie reliefat prin comunicările prezentate. Spre exemplu, profesorul universitar Alexandru Diaconescu, de la Universitatea Babeș-Bolyai a prezentat informații privind agricultura în perioada daco-romană. Au fost o serie de discuții privind agricultura și silvicultura, iar aici vreau să amintesc comunicarea inginerului Ioan Sorin Oană, despre pădurile județului Hunedoara. La simpozion am avut o participare din aproape toate filialele societății. Filiala județului Hunedoara a fost prezentă cu zece comunicări aproape din toate domeniile de cercetare ale istoriei și retrologiei agrare. Foarte importantă și interesantă a fost și conferința prezentată de domnul Varujan Pampuccian, în cadrul căreia a prezentat a treia Revoluție Agrară. Dumnealui a făcut o trecere în revistă a evoluției agriculturii, mai exact a cultivării plantelor începând cu 12.000 de ani în urmă, până în zilele noastre. Ceea ce este mai important este perspectiva, adică modul în care trebuie să se îndrepte cultivarea plantelor în zilele noastre, pentru a putea asigura o hrană îndestulată și sănătoasă pentru toți oamenii. Personal, am prezentat o comunicare legată de Semicentenarul Societății de Istorie și Retrologie Agrară a României. Am marcat, de asemenea, pentru gazdele noastre, aniversarea a 150 de ani de învățământ agronomic la Cluj-Napoca, cu mențiunea că din acești ani, 100 s-au derulat în limba română, deci după Marea Unire. Rezultatele simpozionului vor fi publicate într-un volum care va include un capitol special dedicat vieții rurale, în care sunt articole prezentând particularitățile minorităților naționale din România, volum care va fi distribuit în rețeaua bibliotecilor din România”, a declarat dr. Gheorghe Firzcak, președinte SIRAR.
Istoria agrară este știința care se ocupă cu evoluția, în timp și spațiu, a agriculturii și siviculturii, a instituțiilor, relațiilor și ideologiilor agrare precum și a vieții rurale, din punct de vedere economic, tehnico-științific, social, cultural și politic. Istoria agriculturii este partea istoriei care studiază numai procesul producției agricole. Retrologia agrară este știința care se ocupă cu studiul experienței umane acumulate, în legătură cu preocupările de actualitate sau de viitor ale omenirii în domeniul agrar.Domeniile de Cercetare ale Istoriei si Retrologiei Agrare sunt agricultură generală, cultura plantelor, creșterea animalelor, economie forestieră, instituții, relații și ideologii agrare și viața rurală.

Share
The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019