Reuniunea Consiliului Mondial al Rutenilor, Stara Lubovna, Slovacia

Scris de Francisc Gal. Posted in Rutenii


    În perioada 17-19 mai, la Stara Lubovna, Slovacia, a avut loc reuniunea Consiliului Mondial al Rutenilor, reuniune pregătitoare a celui de-al XV-lea Congres Mondial al Rutenilor și a Forumului Mondial al Tineretului Rutean ce va avea loc la Stara Lubovna în luna iulie a acestui an. Din partea Uniunii Culturale a Rutenilor din România au participat domnii Firczak Gheorghe, reprezentantul României în acest for internațional și Petrețchi Ioan, președintele Comisiei de revizie. În cadrul ședinței Consiliului Mondial al Rutenilor s-a făcut o analiză a activităților desfășurate de organizațiile membre ale acestui for, după congresul din anul 2017, desfășurat la Osijek în Croația, până în prezent. Acest punct pe ordinea de zi a fost deja conturat la ședința de la Peregu Mare, România, organizată cu ocazia Zilei Rutenilor din România - 3 martie.

Organizațiile participante au prezentat activitățile din domeniul organizatoric și cultural prin care au promovat istoria, tradițiie, limba și spiritulitatea minorității rutene precum și colaborările avute pe aceste paliere între organizații. Un punct important pe ordinea de zi a fost analiza pregătirilor organizatorice pentru buna desfășurare a congresului, respectiv aprobarea numărului de invitați și delegați din organizațiile membre ale CMR, aprobarea numărului de invitați ai președintelui CMR și numărul de delegați și invitați ai Forumului Mondial al Tineretului Rutean, aprobarea datei până la care se trimit listele cu delegații și invitații, aprobarea propunerilor pentru președinții comisiilor CMR, respectiv pentru învățământ, cultură, informare și activitate editorială, pentru colaborare dintre organizațiile membre ale CMR și dezvoltare turistică, pentru istoria rutenilor,  pentru statutul Congresului Mondial al Rutenilor. În cadrul ședinței s-a făcut analiza raportului Comisiei de cultură a Congresului Mondial al Rutenilor și adoptarea propunerii privind laureatul Premiului CMR în domeniul culturii, Vasil Turok-Heteș, premiu acordat pentru activitate deosebită în promovarea rutenismului pe tărâm cultural, pe anul 2019, premiu ce va fi acordat într-un cadru festiv în cadrul congresului.

Share
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024