UK Bookmakers

30 de locuri din lume candidate pentru înscriere în Patrimoniul mondial UNESCO. Roşia Montană se numără printre ele

Scris de Ana Obretin. Posted in Romania


Cea de-a 42-a sesiune a Comitetului pentru Patrimoniul Mondial UNESCO debutează duminică, la Manama, în Bahrain, iar, anul acesta, 30 de situri sunt candidate pentru înscriere, printre acestea apărând şi localitatea Roşia Montană, cu un statut incert.
Majoritatea siturilor sunt culturale - 22, cinci sunt naturale, iar trei dintre candidaturi sunt mixte, scrie Mediafax.
Printre candidaturile culturale avute în vedere anul acesta se numără oaza Al-Ahsa din Arabia Saudită, siturile funerare şi memoriale din Primul Război Mondial de pe Frontul de Vest, din Belgia şi Franţa, terenurile de vânătoare inuite Aasivissuit-Nipisat din Danemarca, colinele Prosecco din Conegliano şi Valdobbiadene din Italia, dar şi peisajul minier Roşia Montană, propus pentru înscriere şi pe lista patrimoniului în pericol.
Evaluarea siturilor va începe pe 29 iunie şi ar putea dura alte două zile, iar miza este una mare: înscrierea în lista Patrimoniului Mondial oferă acestor candidaţi o valoare "excepţională", de natură să atragă turişti şi investiţii financiare.


De cealaltă parte, presupune eforturi de a conserva aceste situri, ecosistemele lor şi de a rezista acţiunilor de urbanizare, în caz contrar riscând retragerea de pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Anul acesta, este vizat de o retragere centrul istoric Shakhrisyabz din Uzbekistan, înscris în Patrimoniul Mondial în 2000 şi pe lista celor în pericol în 2016.

În prezent, 1.073 de situri sunt înscrise pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, iar 54 sunt incluse pe lista "în pericol".

În ceea ce priveşte Roşia Montană, al cărei nume încă apare în lista candidaţilor de anul acesta, situaţia este incertă.

Ministerul Culturii din România a trimis, pe 4 ianuarie 2017, la UNESCO dosarul "Peisajul Cultural Minier Roşia Montană", pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial. Însă, recent, ministrul Culturii, George Ivaşcu, a solicitat amânarea deciziei privind includerea Roşiei Montane în Patrimoniul UNESCO, motivând că trebuie protejate drepturile statului român în litigiul cu compania Gabriel Resources şi că pierderile se pot ridica la 4,4 miliarde de dolari.

Într-o adresă transmisă MAE, pe 30 mai, ministrul Culturii, George Ivaşcu, cerea "transmiterea către Secretariatul Convenţiei Patrimoniului Mondial din cadrul UNESCO a solicitării statului român de a amâna decizia Comitetului Patrimoniului Mondial în cadrul celei de-a 42-a sesiuni, care se va desfăşura la Manam, Bahrain, cu privire la înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial a Peisajului Cultural Minier «Roşia Montană» şi în vederea protejării drepturilor patrimoniale ale statului român în acest litigiu arbitral".

Ministrul Culturii mai menţiona în adresă că înscrierea localităţii Roşia Montană în lista Patrimoniului Mondial UNESCO "trebuie să se realizeze în condiţiile în care acest sit să nu fie grevat de vreun litigiu".

"Astfel, reiterăm solicitarea fermă de amânare a luării unei decizii în acest sens", scria Ivaşcu, ministrul Culturii cerând şi facilitarea unei întâlniri a unei delegaţii a Ministerului Culturii cu reprezentanţi UNESCO privind acest subiect.

Subiectul Roşia Montană a fost inclus pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) din 27 iunie, la solicitarea premierului Viorica Dăncilă, informa Administraţia Prezidenţială într-un răspuns transmis MEDIAFAX pe 13 iunie.

Cea de-a 42-a sesiune a Comitetului pentru Patrimoniul Mondial UNESCO va avea loc în perioada 24 iunie - 4 iulie.

http://www.descopera.ro/dnews/17285963-30-de-locuri-din-lume-candidate-pentru-inscriere-in-patrimoniul-mondial-unesco-rosia-montana-se-numara-printre-ele

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2018