UK Bookmakers

Paştele la mănăstire. Lista locurilor unde putem să ne petrecem Învierea mai aproape de Dumnezeu

Scris de ADV. Posted in Romania


În fiecare an, de Paşte, mulţi credincioşi aleg să evite aglomeraţia oraşelor şi să îşi petreacă sărbătoarea Învierii Domnului într-un loc liniştit, curat, plin de duh sfânt. „Adevărul“ vă prezintă lista celor mai cunoscute mănăstiri din România şi în ce condiţii vă puteţi petrece Paştele în ele.

SIBIU

Sibienii dar şi turiştii care vor să-şi petreacă sărbătorile pascale în linişte şi reculegere pot alege ca şi destinaţie şi câteva mânăstiri din judeţul Sibiu.

Dacă vă grăbiţi puţin, o destinaţie poate fi Mânăstirea cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” din Măgura, situată pe teritoriul administrativ al comunei Jina, la 1180 de metri altitudine şi la 17 kilometri distanţă de Jina. Sunteţi primiţi cu braţele deschise, doar că sunt foarte puţine locuri de cazare, respectiv 15.   „Nu costă nimic nici cazarea şi nici mâncarea, dar nu avem multe locuri. De regulă vin cunoscuţii, familii, vin la rugăciune, la linişte”, spune maica Veronica din cadrul mănăstirii. Dacă ajungeţi în zonă, veţi descoperi în Jina poveşti frumoase, localitatea fiind renumită pentru tradiţia oieritului. Mai puteţi vizita muzeul etnografic din localitate, dar şi împrejurimile cu peisaje deosebit de frumoase. Monumente naturale vestite sunt Pintenii din coasta Jinei, Masa Jidovului şi La Grumaji, monumente compuse din şisturi cristaline care se disting prin formă, dimensiuni şi amplasare.

O altă alternativă ar putea fi mânăstirea cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” din Turnu Roşu. Aici însă puteţi veni doar în noaptea Învierii, iar la sfârşitul slujbei, pentru cei veniţi de departe, călugării oferă o masă. De asemenea, cei care vin de la distanţă se pot şi odihni, mânăstirea având 10 chilii cu câte 2 paturi suprapuse. Călugării spun că nu costă nici cazarea şi nici masa.

BUCUREŞTI

Mănăstririle din apropierea Bucureştiului au intrat pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru Noaptea de Înviere. Feţele bisericeşti care conduc lăcaşurile de cult susţin că îi aşteaptă pe credincioşi şi în acest an cu porţile deschise pentru a se bucura de Învierea Mântuitorului. Ofertele de cazare nu sunt generoase la mănăstiri, dar pensiunile din apropierea Bucureştiului vin cu oferte de nerefuzat.

CONSTANŢA

Credincioşii care pornesc la drum, pot să aibă parte de o incursiune în istoria creştinismului dacă vor poposi la Mănăstirea Dervent. Lăcaşul este unul special pentru ortodocşi pentru că se află între Izvorul Tămăduirii şi Peştera Sfântului Andrei.
La Dervent nu se face turism organizat. Călugării au pregătite mai mereu camere pentru pelerini, dar cei care vor să petreacă aici sărbătorile pascale nu trebuie să plătească nicio taxă. Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului spun că Mănăstirea are aproximativ 60 locuri de cazare, dar curtea ei este adevăratul paradis căutat de pelerini.

Citeste mai mult: http://adevarul.ro/news/societate/pastele-manastire-putem-petrecem-Invierea-mai-aproape-dumnezeu-1_5347b5b60d133766a8b0b44c/index.html

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2020