UK Bookmakers

Lazăr Lădariu: La ce preț ne vindeți, domnule Ponta? Românii ardeleni nu vor să trăiască într-o țară guvernată de UDMR!

Scris de Lazăr Lădariu. Posted in Romania


Spuneam, intr-un editorial publicat saptamana trecuta, ca, din 1990 incoace, UDMR, aceasta profitoare strutocamila, nici partid, nici uniune culturala, neinregistrata printre partidele politice ale Romaniei, cum cere, cu claritate, o lege, pandeste tot timpul la colt slabiciunile unei guvernari, profitand, de fiecare data, de incurcaturile prin care trece, pentru a aplica obisnuitul santaj asupra celui aflat in dificultate, la stramtoare, la stransoare. Si o face, de obicei, cu rezultate benefice pentru o minoritate, cea maghiara, indiferent de mijloace. Scopul scuza mijloacele! – nu asa se spune? Profitori cunoscuti, liderii UDMR au invatat bine spusele unui lider chinez: “Nu are nicio importanta ce culoare are pisica, doar sa prinda soareci!”. Iar mata udemerista a cam prins multi soareci din 1990 incoace, profitand de prostia romaneasca.

Asa cum au procedat si cu alte guverne aflate in dificultate, acum, dupa ruperea USL, la fel procedeaza ei si cu Guvernul Ponta 3. Iar toate acestea vin tocmai intr-o perioada in care, cu toate ca a profitat de cea mai puternica sustinere parlamentara (aproape 70%), bilantul guvernarii de pana acum este mai mult dezastruos. Din pacate, dezideratele USL s-au dovedit vorbe-n vant, iar romanii nu s-au ales, pana acum, mai cu nimic. Modificarea Constitutiei (al carei presedinte de comisie este domnul Crin Antonescu, fost copresedinte al USL), dupa decizia Curtii Constitutionale, deocamdata este un esec. Regionalizarea la fel. Privatizarea CFR-Marfa n-a mai avut loc. Descentralizarea s-a dovedit si ea un fasss! Codul insolventei, cazut la vot, este, si el, neconstitutional. Iar romanul, mereu bun de plata, este tot mai cocarjat de taxe si impozite. Asadar, ce au facut ei impreuna, PSD, PNL, UNPR, PC, in acesti ani ai aliantei? O margica, precum gaina babei din povestea lui Ion Creanga – “Punguta cu doi bani”. Atat. Aceasta-i realitatea de care acum profita, din plin, UDMR. Dupa cum anuntam, saptamana trecuta, Kelemen Hunor, presedintele UDMR, si Borbely Lászlo, vicepresedinte cu probleme politice, anuntau viitoare pretentii amenintatoare.

La Targu-Mures, cu prilejul intalnirii Consiliului Reprezentantilor Uniunii (CRU), liderii struto-camilei au fost chemati sa hotarasca, mai bine zis sa aleaga intre cele trei optiuni: sa ramana, in continuare, in opozitie; sa sprijine doar parlamentar Guvernul Ponta 3; sa participe la guvernare. Sa ramana ei in opozitie? De acolo, de pe banca opozitiei, nu li se aude glasul, nu prea pot emite mari pretentii privind supradrepturile, privilegiile si pretentiile absurde, pentru o singura minoritate, cea maghiara. In privinta sprijinului parlamentar nu-i o mare scofala nici asta, ca, oricum, ei au sprijinit, din 1990, de fiecare data, intr-un fel sau altul, puterea! Cu guvernarea e cu totul altceva, alta mancare de peste: ai vicepremier, doi ministri, 14 secretari de stat, directori prin ministere, prefecti si subprefecti prin judete, functii babane prin serviciile descentralizate. E altceva! Trai nineaca. Ai painea si cutitul in mana. Chemati la guvernare, e clar ca ei au spus “Igen!”. Nu se spune ca niciodata cainele, mai ales cel udemerist, nu pleaca din fata macelariei?! Intruniti la Targu-Mures, nu se putea sa nu-si dea in petic liderii udemeristi, reiterand absurdele lor pretentii, inacceptabile pentru romanii ardeleni, in primul rand, sustinute, si de data aceasta, cu stiuta lor sfidare si obraznicie, provocand, din nou, prin aroganta, pretentii absurde, cunoscuta impertinenta si lipsa de respect fata de rabdarea romaneasca, fata de Constitutia Romaniei, fata de legile tarii si, mai ales, fata de o majoritate romaneasca de 89%. UDMR anunta, la Targu-Mures, ca accepta sa participe la guvernare, dar cu un alt program decat cel al USL, anuntat de premierul Victor Ponta.

Oare cu ce “noutati” vin ei? Desigur cu ceva ce nu-i in programul USD, potrivnic Constitutiei si legilor tarii! Asadar, ei vor guvernare. Dar cu ce pretentii? Aceleasi dintotdeauna. Tonul, ca si altadata, l-a dat Marko Bela, “Printul Barbison”, care, nesfiindu-se sa dea cu parul in balta, pretinzand, daca vor fi acceptati la guvernare, “un statut special pentru minoritati, pentru Ardeal”. De fapt, parte dintr-un plan secret pentru autonomia teritoriala, nu doar a asazisului Tinut Secuiesc, ci a intregii Transilvanii, de la Miercurea Ciuc, Sfantu Gheorghe, Odorheiu Secuiesc pana la Satu Mare! Asta-i in capul lor. Asta vor. Acesta-i gandul ascuns, acesta-i cuiul care nu le da pace, varat in capul autonomist. Ce ar mai dori ei, batand cu pumnul in masa premierului Ponta? Prefecti! Deocamdata, in Harghita, Covasna si Mures (judet cu 63% romani!). Apoi, pretutindeni unde exista maghiari! Ce mai cer? Un vicepremier! Cine sa fie el? Bineinteles, Kelemen Hunor, ca doar el este maimarele struto-camilei. Sa fie cineva din esalonul al doilea udemerist! Nici vorba. Ministrii? Doi cereau deocamdata: cel al Culturii, Kelemen Hunor, despre care vorbeam, si al Sanatatii. Daca nu, macar al Mediului (pentru Borbely László, ca doar nu au primit inca toti urmasii de-a saptea spita, ai grofilor, cu acte false, deci ilegal, sute si zeci de mii de hectare din padurile Romaniei!). Au cerut domnului Ponta si Sanatatea? Oare nu sub un ministru udemerist al Sanatatii au fost inchise 67 de spitale din Romania, aruncand bolnavii in bratele disperarii? Oare nu sub acelasi ministru udemerist al Sanatatii au fost prajiti, pur si simplu, acei bebelusi nevinovati intr-o maternitate din Bucuresti? Ce le mai pofteste inimioara iredentista, separatista si extremista? Bineinteles, linie (care numai linie nu e, ci universitate!) numai maghiara la UMF Targu-Mures. Acum, ori niciodata! Si, de ce nu, acea Lege a Minoritatilor, ca prim-pas al autonomiei teritoriale?! Doamne, mare e gradina! Liderii PSD, UNPR si PC n-au vrut, in ruptul capului, ca un vicepremier si un ministru al Internelor sa fie un neamt, in persoana primarului Sibiului, Johannis Klaus! Vor acum un ungur, vicepremier si tot ministru, dar al Culturii. Doamne, unde va este capul, domnilor guvernanti?

Domnul vicepremier Liviu Dragnea, care-i mangaie mereu pe crestet si-i pupa-n bot pe liderii UDMR, cu a lor politica antiromanesca, afirma ca nu stie nimic, nici macar cum arata steagul secuiesc, care flutura, de mai multi ani, arborat pe sedii ale Statului Roman din Harghita, Covasna si Mures. Cica n-a auzit nici de imnul secuiesc, intonat pe acolo in locul Imnului de Stat al Romaniei. Dar de imnul si steagul Ungariei, intonat si arborat pe acolo, a auzit dumnealui? Intr-o vreme in care Transilvania a fost scoasa pana si de pe stema tarii, maharii UDMR au pretentii la un “steag al regiunilor”, steagul secuiesc, de fapt un drapel-simbol al Ungariei Mici in inima de Romanie! I-am intreba pe cei care, cu atata vehementa, cer nu drepturi, pentru ca le au din plin, ci supradrepturi, vrandu-se mereu mai egali decat altii: oare drepturile romanilor minoritari sunt ele respectate in judetele Harghita, Covasna si, partial, Mures? Minoritatile din Romania au drepturi, conform standardelor europene. Drepturi egale pentru toti. Nu doar pentru o singura minoritate! Vor, cumva, autonomie turcii si tatarii din Dobrogea? Vor sarbii, ucrainenii, rusii lipoveni? Nu. Doar ei viseaza cai verzi pe pereti.

Telul urmarit, repetam, este nu doar autonomia Tinutului Secuiesc, ci a Transilvaniei! Asta-i obsesia lor din iunie 1920, dupa Tratatul de Pace de la Trianon, pana azi, ariciul care le sta lor in gat, cuiul sacaitor din talpa ungureasca. Loialitate? Sa astepti de la astia loialitate? Cu astia vrea domnul Ponta sa guverneze Romania? Nu astia au dat in gat USL si Guvernul Ponta la referendum, dupa acea marsava intelegere intre Traian Basescu si Viktor Orban, premierul Ungariei, boicotand, prin neprezentarea la vot, referendumul contra lui Zeus Traian? Chiar are nevoie domnul Ponta ca acest Kelemen Hunor sa ne faca noua, romanilor, educatie culturala? Chiar acolo am ajuns? Chiar uita domnul Ponta ca vicepremierul Romaniei, Liviu Dragnea, este cercetat de DNA, pentru mismasurile de la referendum, asa se spune, dar nu se intreaba daca UDMR a fost cercetata vreodata pentru relele pe care le face, din 1990 incoace, contra Romaniei, a ordinii de drept, a Constitutiei si a legilor tarii? Au fost vreodata chemati in fata legii, sa dea socoteala pentru faptele, pentru declaratiile lor, pentru ura fanatica fata de Statul Roman, national, unitar, indivizibil, Tõkés Lászlo, Csibi Barna, Antal Árpád, Raduly Robert? Nu! Si nici nu vor fi vreodata. Si din nou intrebam: cu astfel de oameni a hotarat Victor Ponta sa conduca Romania? Oare-i buna, inteleapta si potrivita solutia cu UDMR la guvernare? Nu era, oare, o solutie o guvernare cu PP-DD si minoritatile nationale, care nu aveau pretentii absurde, cu care se putea realiza o majoritate parlamentara?

Oricare roman va spune ca decat UDMR, mai bun si preferabil era, de o mie de ori, PNL! Oricum, PNL cerea infinit mai putin decat UDMR! Acesta-i adevarul. De ce nu-i lasata struto-camila asta sa mai stea pe tusa, acolo, in opozitie, inca vreo 20-30-50 de ani, poate chiar definitiv, pana sa-i creasca barba?! Pentru ca desfiintarea UDMR, neinregistrata legal ca partid, conform legii partidelor politice, facatura pe clare criterii etnice, este o necesitate. Oare chiar este de acord, de pilda, domnul Pricopie, ministrul Educatiei Nationale, cu acel fals grosolan, care-i manualul “Istoria secuilor”, o insulta adusa istoriei romanilor de pe aceste meleaguri? Acel manual este folosit, in scop provocator si diversionist, dupa el se preda istoria in scolile din Harghita si Covasna. Stie el ce contine acel manual? Si cand te gandesti ca unii politicieni romani zic ca liderii UDMR nu trebuie confundati cu Satana in sutana – Tõkés Lászlo. Ba trebuie! Deoarece asa gandesc toti neprietenii Romaniei si ai romanilor.

Acesta-i adevarul! Acum, cand usa, in cazul ruperii USL, a fost trantita cu zgomot, de PSD si PNL, ambele parti, in egala masura fiind vinovate, romanul spera, chiar si in ceasul al 12-lea, ca ar fi bine, pentru tara, inainte de toate, liderii lor sa se reaseze la masa dialogului, sa lase, fiecare, deoparte orgoliul, ambitiile inutile, sa puna, inainte de toate, interesul national, binele romanilor. Ar fi fost singura solutie sa se refaca o majoritate parlamentara. Dialog si revenire! La loc comanda! – cum se spune in armata. Guvernantii sa-si dea mana si sa puna mai presus de toate interesele tarii, nu cele personale. Chiar daca PNL a fost intepat in spinii trandafirului, trebuia sa uite, sa lase totul la o parte. Refacerea USL era singura solutie pentru trimiterea la plimbare a UDMR. Mai exista, asadar, o sansa! N-a fost sa fie asa! Chiar sa fie mai buna struto-camila UDMR decat PNL, domnule Ponta?

Domnul Antonescu va duce in carca povara grea ca, prin ruperea USL, a deschis calea intrarii UDMR la guvernare. Grea povara! Povara pentru Ponta si Antonescu, deopotriva! Ieri a fost semnat protocolul rusinii, de fapt acea intelegere secreta din octombrie 2012, pentru intrarea la guvernare a UDMR. Premierului Victor Ponta nu i-a tremurat mana. La semnarea protocolului de guvernare, Victor Ponta zicea ca s-a tinut cont de “realitatiile romano-maghiare”, ca “Romania are nevoie de stabilitate”, iar UDMR da dovada de “competenta si seriozitate”. Iar cine nu-i de acord cu el, sustinea Ponta, este un “nationalist-sovin si un extremist”. Ceva amintind de sloganul anilor ’50: “Cine nu-i cu noi este impotriva noastra!”. Nu cumva tocmai el este cel care a tradat interesul national? Care a tradat Ardealul! Nu-i bine, domnule Ponta, daca ai cap de sticla sa dai cu pietre!

Asadar, protocolul a fost semnat, iar Kelemen Hunor recunoaste ca “n-a fost usor”. UDMR este la guvernare! “Competenta”, “seriozitatea” si “stabilitatea” clamate, despre care vorbea Ponta, constituie, pentru UDMR, cate o caramida la autonomia teritoriala, pe criterii etnice. In caz ca Guvernul Ponta va satisface pretentiile absurde, adevarate atentate la integritatea teritoriala a Romaniei, la siguranta nationala si la interesul statal, noi, romanii ardeleni, avem tot dreptul sa-l intrebam: dar, tara, oare, conteaza ea pentru Victor Ponta si ai lui? Dar Ardealul? Il vor sacrifica? Mai exista, cumva, el, Ardealul, pentru ei? Domnule Ponta, domnilor guvernanti, voi confirmati spusele romanului despre cel care da si cel care mananca sapte paini! Ca nu-i prost cel care le mananca, ci acela care i le da. Domnule Ponta, ati dat painea si cutitul in mana acestor dusmani ai articolului 1 din Constitutie, acestor porniti impotriva statului national, unitar roman, care vor destructurarea si federalizarea Romaniei! Noi, romanii ardeleni, va spuneam raspicat: nu vrem sa traim intr-o tara guvernata de UDMR!

Sursa: cuvantul-liber.ro

http://www.dantanasa.ro/2014/03/04/lazar-ladariu-la-ce-pret-ne-vindeti-domnule-ponta-romanii-ardeleni-nu-vor-sa-traiasca-intr-o-tara-guvernata-de-udmr/

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Comentarii   

0 #1 Doru 05-03-2014 14:46
Ar trebui sa acordam, prioritar, increderea noastra unui partid, sau altuia, in raport de pozitionarea acestuia la relatia cu UDMR.
Aceasta organizatie, viguros si perpetuu antiromaneasca, deci ilegitima si criminala, ar trebui sa fie “turnesolul” intentiilor partidelor romanesti. Iar liderii acestora apreciati ca atare.
Daca facem un scurt recurs la memoria postdecembrista , cati gasim care sa nu fi trecut prin asternutul UDMR-ului?
Si atunci?
Citat
The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019