UK Bookmakers

Conform unui nou studiu, persoanele religioase sunt mai fericite decât cele care nu au religie

Scris de Alexandru Voiculescu. Posted in Religie


O cercetare a experţilor de la Pew Research Center a inclus analiza unor date de chestionar care provin din câteva zeci de ţări, în care se compară stilurile de viaţă ale oamenilor religioşi şi ale celor non-religioşi. S-a constatat că cei care participă activ la serviciile religioase duc o viaţă mai fericită.
Per total, cercetătorii au găsit că persoanele religioase tind să fie mai fericite, deşi nu sunt neapărat mai sănătoase, scrie Daily Mail.
Astfel, deşi legătura dintre religie şi sănătate nu a fost clară, descoperirile indică faptul că fericirea mărturisită în chestionare este mai mare la cei religioşi.
Studiul a împărţit participarea religioasă în trei categorii: religioşii practicanţi (participarea regulată la activităţi religioase), religioşii nepracticanţi (frecventează rar serviciile religioase) şi cei nereligioşi (care nu se identifică cu nicio religie).

Mai mult de o treime dintre religioşii practicanţi adulţi din SUA (36%) s-au descris ca fiind „foarte fericiţi”, comparativ cu doar un sfert din celelalte două categorii.



Într-un alt exemplu, 45% dintre religioşii practicanţi din Australia s-au declarat foarte fericiţi, în timp ce doar 32% dintre cei nepracticanţi şi 33% dintre cei fără religie s-au declarat aşa.

„Nu există ţară în care datele să arate că practicanţii sunt semnificativ mai puţin fericiţi decât ceilalţi (deşi în multe ţări nu există mari diferenţe între religioşii practicanţi şi restul)”, au afirmat cercetătorii.

De asemenea, oamenii religioşi tind să aibă un stil de viaţă mai sănătos, fumând şi consumând alcool mai puţin decât persoanele care se încadrează în celelalte două categorii. Dar nu înseamnă că, per total, au o sănătate mai bună.

Descoperirile fac parte dintr-un volum din ce în ce mai mare de cercetări care sugerează că participarea religioasă are un efect pozitiv asupra celor care o desfăşoară.

https://www.descopera.ro/dnews/17865402-persoane-religioase-mai-fericite-decat-religie

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019