UK Bookmakers

Mii de pelerini prezenți la Mănăstirea ”Sfânta Ana” Rohia, de sărbătoarea ”Adormirea Maicii Domnului”

Scris de CJMM. Posted in Religie


”Adormirea Maicii Domnului” este cel mai mare praznic dedicat Maicii Domnului de către Biserica Ortodoxă Română, iar în această zi sfântă, mii de credincioși s-au adunat la Mănăstirea Sfânta Ana din Rohia, acolo unde un sobor de peste 40 de preoți și diaconi, conduși de către Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Român Ortodox al Maramureșului și Sătmarului, au oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în Altarul de Vară al Mănăstirii.
În cuvântul de învăţătură rostit, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin i-a îndemnat pe cei plecaţi peste hotare să revină la căpătâiul mamelor lor. ”Vă chemăm să vă întoarceți, pentru că aţi făcut destule lucruri pentru a vă asigura bătrâneţile, cei care aţi plecat de 25 de ani. Nu vă lăsaţi părinţii bătrâni şi singuri, întoarceţi-vă la ei, cu copilaşii pe care vi i-a dăruit Dumnezeu. Să ne reunim familia, pentru că icoana Adormirii Maicii Domnului este icoana familiei. Ne rugăm lui Dumnezeu ca tot mai multe familii româneşti să se întoarcă acasă, pentru că ni se pustiesc satele".

După încheierea Sfintei Liturghii, Părintele Arhimandrit Macarie a oferit Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, din partea obştii mănăstirii, o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus și a mulţumit tuturor celor care au contribuit la buna desfăşurare a hramului.
Prezent la Rohia, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a felicitat reprezentanții Mănăstirii Sfânta Ana, pentru felul în care păstrează tradiția, dar și pentru colaborarea exemplară pe care o au cu administrațiile locale din Țara Lăpușului.
”Vreau să îi mulțumesc, încă o dată, Starețului Mănăstirii Rohia, Macarie Motogna, pentru invitația oficială adresată Consiliului Județean Maramureș și felicit reprezentanții Mănăstirii pentru păstrarea tradiției și colaborarea cu administrațiile locale din Țara Lăpușului. Așa cum se întâmplă de decenii, masa pentru miile de pelerini prezenți în Rohia a fost pregătită de către credincioșii din Groșii Țibleșului, fapt pentru care îi felicit pe primarul Nicolae Burzo și pe preotul paroh Ioan Ropan, pentru foarte buna colaborare. Cuvântul de învățătură adresat de către Preasfinția Sa Părintele Iustin a fost din nou unul deosebit. Mesajul adresat tuturor maramureșenilor, care a făcut referire la unitate și reîntregirea familiilor cu toți cei care sunt azi plecați înafara granițelor României, în căutarea unei vieți mai bune, ar trebui ascultat de toată lumea și, mai ales, înfăptuit. Vreau să mulțumesc, de asemenea, Poliției, Jandarmeriei, Serviciului de Ambulanță și tuturor celor care au vegheat în pace pentru ca toate manifestările religioase de marți și miercuri, de la Mănăstirea Rohia, să se desfășoare fără probleme și incidente”, a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea. 

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2018