Deputatul Gabriel Zetea, președinte PSD Maramureș: ”Marcel Ciolacu a fost reconfirmat președinte al PSD. Liderul PSD a fost desemnat candidat pentru președinția României”
Sâmbătă, 24 august 2024, peste 2000 de delegați social-democrați din țară au fost prezenți la Romexpo, la Congresul privind alegerea președintelui central al PSD. Organizația județeană a PSD Maramureș a participat cu peste 50 de delegați din rândul parlamentarilor, primarilor, consilierilor județeni și consilierilor locali, dar și președinți ai structurilor interne din cadrul PSD.
Printr-o rezoluție adoptată la începutul lunii august, în cadrul Conferinței Județene a PSD Maramureș, social-democrații și-au exprimat sprijinul deplin pentru Marcel Ciolacu. Premier al României și președinte al PSD, Marcel Ciolacu a fost reconfirmat în funcția de lider al Partidului Social Democrat și desemnat candidat pentru președinția României, prin votul celor peste 2000 de delegați prezenți la Romexpo.
Deputatul PSD Gabriel Zetea, președintele ales al Consiliului Județean Maramureș în urma alegerilor din 9 iunie și președintele filialei județene a social-democraților s-a arătat mândru să facă parte din echipa PSD și să-l susțină pe Marcel Ciolacu în această nouă etapă a alegerilor prezindențiale, care urmează la finalul acestui an.
„Astăzi, la Congresul PSD, am trăit momente speciale care mă fac să fiu și mai mândru că fac parte din această echipă puternică. Împreună cu colegii mei din delegația PSD Maramureș am votat cu toată încrederea și convingerea ca Marcel Ciolacu să continue în calitate de lider în fruntea partidului nostru,” a declarat deputatul Gabriel Zetea, chestor în Parlamentul României.
Parlamentarul de Maramureș a subliniat și importanța desemnării lui Marcel Ciolacu în poziția de candidat al PSD pentru președinția României: „S-a concretizat o dorință pe care o am de mai bine de trei ani, iar Marcel Ciolacu este candidatul PSD pentru președinția României. Am convingerea că, după 20 de ani de stat pe dreapta, stânga românească va avea, în sfârșit, președintele țării. Marcel Ciolacu a revigorat partidul în numai patru ani, a demonstrat că poate fi un lider dedicat și un premier care se ține de cuvânt, câștigând încrederea românilor.”
Deputatul Gabriel Zetea a mulțumit, de asemenea, lui Marcel Ciolacu pentru încrederea acordată în ultimii patru ani și pentru oportunitatea de a continua să facă parte din echipa națională de conducere a PSD, în calitate de vicepreședinte pe domeniul Administrație și Infrastructură. „Este o onoare să pot lucra alături de președintele Marcel Ciolacu și de toți colegii mei pentru a câștiga încrederea românilor și pentru a aduce schimbările de care au nevoie cetățenii,” a afirmat parlamentarul social-democrat. președinte al PSD Maramureș, Gabriel Zetea.
PSD Maramureș reiterează angajamentul de a lucra împreună cu președintele Marcel Ciolacu și cu echipa națională de conducere, pentru a se asigura că România va avea un președinte care să reprezinte cu adevărat interesele cetățenilor și să aducă schimbările necesare pentru dezvoltarea țării. „Românii sunt cei care vor alege, așa cum au ales și la alegerile locale și europarlamentare! Și eu am încredere că românii vor alege președintele și parlamentarii care îi vor reprezenta cel mai bine,” a concluzionat parlamentarul de Maramureș, Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD la nivel național.