Festivalul obiceiurilor pastorale de primăvară “Mira”
Ansamblul Cervona Ruja al Uniunii Culturale a Rutenilor din România a primit invitația de a participa la Festivalul obiceiurilor pastorale de primăvară “Mira”. Acest obicei vechi, își are originea de mulți ani, el marcând momentul în care toți locuitorii își aduc oile pe un deal, iar de acolo ciobanii le urcă la munte. Acesta reprezintă un moment bogat în tradiții și obiceiuri, deoarece au fost păstrate cu multă grijă, din generație în generație. La fel ca și acum zeci de ani, oamenii vin cu mâncare și pături, își găseau fiecare un loc pe iarbă și începea petrecerea, în timp ce tinerii satului interpretau cântece tradiționale și dansau cu multă voie bună. Era un moment perfect pentru întâlnirea tinerilor și formarea viitoarelor cupluri.
Ansamblul Cervona Ruja, format din copii talentați ai satului Bistra, a fost invitat să reprezinte cântecele și dansurile străvechi, păstrate cu sfințenie din străbuni, astfel încât cei prezenți să retrăiască momentele autentice ale acestui eveniment.
Toti cei prezenți au fost impresionați de energia pe care tinerii au emanat-o prin dansurile și veselia lor, de cântecele interpretate cu multă emoție, deoarece toți cei dragi erau prezenți acolo, să-i încurajeze și să-i aplaude.
Această experiență a reprezentat încă o dovadă a importanței conservării și promovării tradițiilor și culturii noastre străvechi, iar faptul că tinerii își doresc să ducă mai departe toate aceste valori este un lucru eztraordinar, atât pentru noi cât și pentru comunitate.