Copii din toate filialele UCRR, în tabără la Cabana Căprioara - Deva

Scris de Svetlana Mureșan. Posted in Politica


Aproape 50 de copii, din toate filialele Uniunii Culturale a Rutenilor din România, au participat în perioada 8 – 13 august la o tabără de vară și tineret la Complexul de Agrement Căprioara, de lângă Deva. Timp de aproape o săptămână, cei mici și mai mari, împreună cu profesorii însoțitori, au fost implicați în numeroase activități distractive și educative, precum și în excursii presărate cu multe zâmbete și voioșie. Este pentru al 12-lea an în care organizăm, pe perioada vacanței de vară, această tabără dedicată copiilor din toate filialele județene ale U.C.R.R., din Peregu Mare, județul Arad, Dărmănești, județul Suceava, Bistra, județul Maramureș și Alba- Iulia.


Copiii, cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani, au ajuns, luni, la Cabana Căprioara, entuziasmați de activitățile pregătite în mod special pentru ei și desfășurate pe tot parcursul acestei săptămâni. În acele zile, cei mici nu numai că au legat noi prietenii, fiind implicați în numeroase jocuri și activități plăcute și interesante, dar au avut prilejul și să cunoască diferite aspecte ale tradițiilor, culturii și spiritualității rutene din diferite zone ale țării și diverse aspecte ale istoriei și culturii românești din această zonă a țării. Tabăra a fost deschisă cu rostirea rugăciunii „Tatăl nostru”, în limba ruteană și română, toți participanții primind binecuvântarea părintelui Vasile Bojcsuk, preot al Parohiei Rutene din Peregu Mare. Prezent la deschiderea taberei, președintele uniunii, dr. Gheorghe Firczak, le-a urat copiilor un sejur plăcut, mulțumind tuturor celor implicați în susținerea și organizarea acestei activități: „Eu sper, din toată inima, că vă simțiți bine, să înțelegeți ce înseamnă identitatea ruteană, să mergeți acasă și să le spuneți și prietenilor și colegilor voștri cum se desfășoară taberele rutenilor la Cabana Căprioara, la Deva. Sunt deosebit de fericit. Am ajuns la o anumită vârstă când deja întineresc doar uitându-mă la voi și văzând cât sunteți de frumoși și de bucuroși că sunteți aici în tabără. Dorința noastră, a uniunii noastre, este să vă simțiți bine și să duceți mai departe steagul rutean. Și sunt convins că activitățile desfășurate, excursiile, toate sunt pe placul vostru, în așa fel încât să fiți bucuroși și mândri că ați venit în tabără oganizată de U.C.R.R.”
Pe perioada taberei, sub îndrumarea doamnelor Maria Comșa, Viorica Bojcsuk, Cristina Bodnariuc, Mihaela Seuciuc și Mariana Petrețchi, copiii au participat la tot felul de activități. Concursuri de desen și pictură, întreceri sportive și de dans, activități culturale, teatru de păpuși și multe altele, spre încântarea celor mici. Ianolia, o fetiță simpatică, a declarat, cu multă emoție, că a venit în tabără împreună cu colegii, cea mai îndrăgită activitate a sa fiind desenul. Micuța i-a transmis surioarei sale, Bianca, succes la facultate și multe salutări de la Deva. „Mă simt foarte bine în tabără. Am venit cu doamna mea învățătoare, Cristina Bodnariuc, și împreună cu alți colegi. Este pentru prima dată când vin într-o astfel de tabără și îmi place totul”, a mărturisit și Sofia, cu zâmbet larg pe chip. Pe terenul de sport, băieții se întrec într-o partidă de fotbal. Vladi, cel mai mic dintre participanți, de doar trei anișori, controlează mingea perfect pe gazon, în timp ce Eduard, îmbrăcat cu un tricou cu numele favoritului său - Messi, cel care a scris istorie în ultimii ani în fotbalul mondial, își cheamă prietenii. Alături de copii, în tabără se află și asistentul medical Cornelia Badea care i-a asigurat pe părinți că cei mici sunt pe mâini bune, pe toată perioada șederii lor.
Programul taberei a cuprins și o excursie la Porțile de Fier, cei mici bucurându-se de o plimbare cu vaporașul pe Dunăre, dar și de o vizită la Târgu Jiu, unde copiii au putut afla povestea operelor lui Brâncuși. De asemenea, participanții au mai vizitat și alte obiective turistice din municipiul Deva și din județul Hunedoara.
Sâmbătă seara a avut loc festivitatea de încheiere a taberei, în cadrul căreia s-au acordat diplome pentru toți copiii participanți, copiii întoarcându-se acasă, cu o mulțime de povești de împărtășit și numeroase amintiri strânse în bagaje.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2025