E VARĂ!

Scris de Cristina Bodnariuc. Posted in Politica


      Pentru toți copiii, fie ei români, ruteni sau de altă naționalitate, luna iunie aduce în sufletele lor emoție și multă bucurie. De ce? În iunie se termină anul școlar, vine mult așteptata vacanță de vară și e Ziua іnternațională a сopilului.
          Anul acesta, pe 1 iunie, copiii din Dărmănești au participat la diverse activități educative și distractive organizate de cadrele didactice în parteneriat cu părinții: activități (excursii, drumeții, desene pe asfalt, întreceri sportive, Carnavalul verii, cântece, jocuri…voie bună) cu și despre ei, copiii, bogăția noastră!
Tot în această lună, după cum aminteam mai sus, toți preșcolarii și școlarii au încheiat un an de muncă, anul școlar 2021 - 2022, un an care, spre mulțumirea tuturor, s-a desfășurat cu prezență fizică în clase și mai relaxat în ceea ce privește măsurile impuse de pandemie.


           În cadru festiv, la festivitatea de premiere din 10 iunie, toți copiii au primit cu emoție și bucurie rezultatele muncii lor: diplome, premii, medalii și surprize. Dar nu este o surpriză faptul că în fiecare an copiii rutenilor participă la tabăra de vară, la Deva, o minunată ocazie să se întâlnească, să se cunoască, să împărtășească din tradițiile, obiceiurile și frumusețile fiecărui loc în care trăiesc și nu în ultimul rând să descopere frumusețile țării noastre.
          Le dorim tuturor copiilor multă sănătate, să aibă parte de o vacanță inedită, cu timp frumos și plăcut, petrecut alături de cei dragi!
Bucurați-vă de copilărie! Vacanță plăcută!

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2025