UK Bookmakers

Social-democrații maramureșenii și-au votat liderul. Gabriel Zetea a fost reales președinte al PSD Maramureș

Scris de PSD. Posted in Politica


Gabriel Zetea a fost reales președinte al organizației județene a Partidului Social-Democrat, prin votul unanim al celor peste 700 de delegați sosiți din toate comunitățile Maramureșului la Conferința Județeană de Alegeri a PSD, care a avut loc în sala ATP Teach Center din Baia Mare.
Lucrările conferinței de alegeri au început la ora 17.00, într-o sală arhiplină, dar și în prezența reprezentanților diferitelor partide politice. După adoptarea ordinii de zi, alegerea Secretariatului Tehnic, a Comisiei județene de propuneri și validare și a Comisiei județene de numărare a voturilor, delegații au votat componența prezidiului, raportul de venituri și cheltuieli, raportul privind numărul membrilor PSD din Maramureș, raportul de activitate al președintelui partidului, iar apoi s-a dat cuvântul invitaților.


Primul la microfon a fost invitat președintele PNȚCD Maramureș, Ioan Doru Dăncuș, vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș, care a reconfirmat buna colaborare pe care a avut-o cu președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea, în ultimii aproape patru ani, arătând că alianța politică încheiată în anul 2016 este la fel de trainică și în anul 2020. A urmat apoi președintele ALDE Maramureș, Cristian Anghel și președintele UNPR Maramureș, Ioan Cheudean care, în mesajele transmise delegaților PSD prezenți la conferință au subliniat bunele relații care au fost la nivel administrativ în cadrul Consiliului Județean.
Un discurs aparte a avut și primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, președinte al Coaliției pentru Baia Mare, care a precizat că îi este dor de vremea în care era membru al Partidului Social Democrat, iar dacă ar avea și azi această calitate, l-ar vota ca președinte pe Gabriel Zetea. ”Văd în sală băimăreni, maramureșeni, români și abia apoi văd membri ai Partidului Social-Democrat. Mi-e dor de PSD și de ce am trăit în Organizația PSD Maramureș, dar am colaborat în tot acest timp cu acest partid, Gabriel Zetea fiind principalul meu partener în construcția făcută pentru Baia Mare și pentru Maramureș. Dacă aș fi membru al Partidului Social-Democrat, l-aș vota pe Gabriel Zetea în funcția de președinte al PSD Maramureș, dar pentru că nu sunt, îl voi vota ca președinte al Consiliului Județean Maramureș, la alegerile locale”, a conchis primarul de Baia Mare, Cătălin Cherecheș.
Au urmat, apoi, cuvintele de apreciere transmise de membrii PSD sosiți la Conferința Județeană de Alegeri și au vorbit, pe rând, fostul primar al municipiului Sighetu Marmației și fost președinte al PSD Maramureș, Eugenia Godja, președintele Filialei Județene a Asociațiilor Comunelor din România, Emilian Pop, care este și primar al comunei Săcălășeni, prim-vicepreședintele Asociației Orașelor din România, Gabriela Tulbure, primar al orașului Seini. S-au mai înscris la cuvânt primarul orașului Borșa, Ion Sorin Timiș, fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Dragoș Titea, consilierului județean Anton Rohian, deputatul Gheorghe Șimon, senatorul Liviu Marian Pop, președintele PSD Sighet, Sorin Vlașin.
Un mesaj special a avut și fostul ministru al Sănătății, ec. Sorina Pintea, actual manager al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, care a declarat că a venit la Conferința Județeană de Alegeri pentru a-l susține pe Gabriel Zetea la președinția PSD Maramureș, pentru că o reprezintă și reprezintă omul politic de la care poți să înveți. ”Îi mulțumesc președintelui Gabriel Zetea și pentru încrederea pe care a avut-o în capacitățile mele când m-a propus ministru al Sănătății, le mulțumesc colegilor parlamentari care mi-au fost alături, dar în special doresc să mulțumesc tuturor membrilor PSD Maramureș care ne-au creditat cu votul lor la alegerile din 2016 și ne-au ales să îi reprezentăm în diverse structuri locale sau centrale”, a declarat ec. Sorina Pintea.
Ultimul mesaj i-a aparținut deputatului Călin Matei, care a arătat că îl va vota pe Gabriel Zetea pentru un nou mandat în fruntea PSD Maramureș ”nu pentru că trebuie, ci pentru că merită”. După aproape trei ore de discursuri, cei 708 delegați prezenți în sală din cei 785 convocați la Conferința Județeană au ales în unimitate președintele PSD Maramureș pentru următorul mandat, reconfirmându-l în fruntea partidului pe Gabriel Zetea.

Gabriel Zetea: ”Îmi doresc să revăd PSD ca cel mai important partid politic al Maramureșului”

În mesajul său, liderul județean al PSD a ținut să precizeze că este membru al Partidului Social-Democrat încă din anul 1999, iar în cei 21 de ani de politică a trecut prin toate funcțiile posibile, de la lipit afișe în Seini, până la președinte al PSD Maramureș. ”Îi mulțumesc public tatălui meu că m-a determinat să aleg acest partid când mi-am exprimat dorința de a face politică și mă bucur că am trecut prin toate funcțiile posibile. Am fost și membru al TSD Maramureș și consilier județean, și secretar executiv al partidului, și purtător de cuvânt, iar din anul 2013 sunt președintele filialei județene a PSD. Nu am râvnit și nu râvnesc la această poziție și vă asigur că, indiferent de cine va fi în viitor președinte, voi munci cu la fel de multă determinare și profesionalism. Decizia de a-mi depune candidatura pentru un nou mandat nu a fost una ușoară, însă în urma discuțiilor pe care le-am purtat cu mulți dintre cei prezenți în sală, în urma încurajărilor pe care le-am primit am decis să continui. Recunosc că au fost multe momente grele în viața mea, în special în viața mea privată, au fost clipe în care energia mi-a fost foarte scăzută chiar dacă am încercat să nu arăt acest lucru. Și de aceea, îi mulțumesc soției mele, Oana, pentru sprijinul pe care mi l-a arătat în toți acești ani, pentru că în spatele fiecărui bărbat puternic se află o femeie înțelegătoare și iubitoare. Îmi doresc să revăd PSD ca cel mai important partid politic al Maramureșului și vreau să îi facem pe cei de la București să înțeleagă cât de important este județul nostru”, a subliniat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.
În discursul său, liderul județean al PSD a vorbit despre proiectul ”Renașterea Maramureșului”, prin care se dorește implicarea masivă a autorităților locale pentru susținerea și încurajarea natalității, recompensând cuplurile care aleg să aibă copii cu o sumă substanțială de bani. Totodată, președintele Gabriel Zetea a propus ca un referendum pe această temă să fie organizat concomitent cu alegerile locale.
La finalul Conferinței Județene de Alegeri au fost desemnați cei 29 de delegați care vor participa la Congresul Extraordinar al PSD de la sfârșitul lunii februarie.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2020