UK Bookmakers

Gabriel Zetea (PSD): ”Niciun liberal maramureșean nu se regăsește în Guvernul Orban”

Scris de PSD. Posted in Politica


În cadrul conferinței de presă susținută la sediul filialei județene a PSD, liderul social-democraților, Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD al Regiunii de Nord-Vest a subliniat faptul că bătăliile politice care se duc la nivel național, în prezent, ar putea afecta proiectele de dezvoltare ale Maramureșului. Totodată, președintele PSD Maramureș a arătat că liberalii maramureșeni nu au reușit să impună nici un nume în Guvernul de la București, fapt care demonstrează cât de slab pregătiți sunt reprezentanții filialei județene a PNL.
”PNL Maramureș nu se poate bate cu PSD Maramureș, de la egal la egal. Din anul 2016 și până în prezent, filiala județeană a PSD a avut cel puțin un ministru în Guvern, uneori însă au fost și doi miniștri în același timp. Faptul că PNL Maramureș nu a reușit să impună pe nimeni în bătălia cu filialele județene din țară ne arată cât de deficitari sunt liberalii din județ la capitolul resurselor umane. Problema cea mai mare, însă, este că PNL Maramureș nu are nici un cuvânt de spus la nivel central, iar județul întreg va pierde bani”, a subliniat vicepreședintele PSD al Regiunii de Nord-Vest, Gabriel Zetea.


În ceea ce privește faptul că președintele Iohannis participă  la ședințele de Guvern ridică serioase semne de întrebare cu privire la cine este, de fapt, premierul României și cine conduce țara în acest moment. ”Guvernul PSD a alocat 250 de milioane de lei pentru 18 proiecte în Maramureș, bani pe care Ludovic Orban a anunțat că îi va opri de la finanțare. Din cei 250 de milioane de lei, 100 de milioane urma să primească Consiliul Județean Maramureș, pentru a turna covoare asfaltice pe o suprafață de 160 de kilometri de drum județean. Ceilalți 150 de milioane de lei au fost alocați pentru a susține proiecte în aproape toate orașele județului, respectiv Borșa, Sighetu Marmației, Vișeu de Sus, Seini, Șomcuta Mare etc. dar și investiții importante și punctuale în comunități ale județului din care amintim: Strâmtura, Ruscova, Vima Mică. În situația în care premierul Ludovic Orban va bloca aceste investiții, îl vom acționa în instanță”, a subliniat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea, președinte al Consiliului Județean Maramureș.
Liderul județean al PSD a arătat că, în ultimii doi ani, turismul în Maramureș a crescut exponențial, prin introducerea voucherelor de vacanță. ”Pensiunile din Maramureș au investit în infrastructură și în condiții moderne, știind că acest program al Guvernului PSD va aduce un aflux și mai mare de turiști. Stoparea tichetelor de vacanță va ajuta tot marile corporații, deoarece aceste vouchere erau folosite, în cea mai mare parte, la pensiuni. Implicit, oprirea acestui program va genera un număr mult mai mic de turiști în plan local”, a arătat Gabriel Zetea, președinte PSD Maramureș.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019