UK Bookmakers

Consiliul Județean Maramureș, partener în organizarea Zilelor Culturale Maghiare din Maramureș

Scris de CJMM. Posted in Politica


În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Maramureș desfășurată în luna septembrie 2019, în Vișeu de Sus, aleșii județeni au votat pentru participarea instituției județene la realizarea proiectului ”Zilele Culturale Maghiare din Maramureș”, în comun cu Asociația ”Media Work”, finanțarea județeană fiind de 35.000 de lei.
    Evenimentul aflat la cea de-a III-a ediție va avea loc în perioada 11 – 26 octombrie 2019 și reprezintă una dintre cele mai importante manifestări artistice și culturale pentru comunitatea maghiară din Maramureș. În cadrul evenimentului se vor desfășura o serie de activități culturale, derulate pe parcursul a două săptămâni în localitățile: Sighetu Marmației, Baia Sprie, Cavnic, Târgu Lăpuș – sat Dămăcușeni, Seini, Ulmeni – sat Arduzel și sat Mânău, Tăuții Măgherăuș – sat Băița, Ocna Șugatag, Remetea Chioarului – sat Berchez, Coltău, Câmpulung la Tisa, Lăpușel. În cele 15 zile dedicate manifestărilor, vor fi organizate spectacole de dansuri și cântece populare, concurs de recitat poezii, seri interculturale, concert de muzică clasică și ușoară, proiecții de film, activități pentru copii, etc. iar accesul publicului la toate acestea va fi gratuit.


    Șeful administrației județene, Gabriel Zetea a arătat că a avut întâlniri cu reprezentanții comunității maghiare și, așa cum instituția Consiliului Județean a ajutat și comunitatea de ucraineni din Maramureș, este normal să acorde ajutor și etnicilor maghiari care locuiesc în județul nostru.
    „Consiliul Județean Maramureș a susținut mereu buna cooperare cu comunitățile diverselor etnii prezente pe teritoriul județului, motiv pentru care a răspuns afirmativ invitației de a participa la realizarea proiectului „Zilele Culturale Maghiare din Maramureș”. Implicarea în acest proiect reprezintă nu doar o recunoaștere a importanței comunității maghiare din Maramureș, ci și un bun prilej de promovare a identității culturale a etniei maghiare și de consolidare a relațiilor comunităților româno-maghiare de pe teritoriul județului”, a declarat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș, proiectul de hotărâre fiind votat în unanimitate de aleșii județeni.     
    Impactul evenimentului a reușit să depășească granițele țării noastre, acesta devenind un punct de atracție pentru turiști străini și fiind astfel inclus în oferta unor agenții de turism din străinătate.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2019