Spectacolul “Românii și rutenii la Marea Unire”

Scris de Francisc Gal. Posted in Politica


Sub titlul "Românii și rutenii la Marea Unire", sâmbătă 12 ianuarie, în localitatea Vișeul de Sus din județul Maramureș, a avut loc un eveniment extraordinar închinat Centenarului Marii Uniri, organizat de Uniunea Culturală a Rutenilor din România. Acest eveniment a încheiat șirul de manifestări culturale desfășurate sub sigla Centenarului Marii Uniri, activități începute la Deva în data de 27 ianuarie 2018, în luna mai în Dărmănești, jud. Suceava și apoi în luna noiembrie la Timișoara. La acest eveniment deosebit de important pentru organizația noastră au participat sute de ruteni și români, membri ai uniunii sau simpatizanți, aparținând filialelor din Dărmănești, Bistra, Peregu Mare, Pojoga, Deva, Alba Iulia. Ne-au onorat cu prezența lor oficialități locale ale comunei Bistra, jud. Maramureș, dar și parlamentari, membri aparținând Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale, dar și ai partidelor politice, dând astfel o înaltă ținută întregii acțiuni.
În spectacol s-au împletit cântecul autentic rutean cu folclorul românesc. Artiști precum Anuța Iuga și Lucian Madiar, Felicia Mascaliuc, Alexandru Pop, Cristian Secui și Radu Pongracz împreună cu Ansamblul „BujorulRoșu” din Bistra, Maramureș, toți acompaniați de Orchestra „Lăutarii din Ardeal”, condusă de dirijorul Lucian Madiar au făcut ca inimile celor prezenți să vibreze la unison.

Fetele din Bistra au demonstrat încă o dată dragostea lor pentru cântecul rutean și talentul cu care duc mai departe tradițiile noastre. Au fost răsplătite din partea numeroasei audiențe cu prelungi aplauze.
Domnul Iulius Firczak, președintele și deputatul Uniunii Culturale a Rutenilor din România, a felicitat asistența și a ținut să le mulțumească tuturor celor prezenți pentru că au răspuns în număr atât de mare invitației. Domnul dr. Gheorghe Firczak, președintele fondator al uniunii, a prezentat o adevărată lecție de istorie, făcând o paralelă dintre istoria zbuciumată a celor două popoare, român și rutean, precum și premisele și însemnătatea actului istoric de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918. Domnul dr. Ilie Gherheș a prezentat audienței în cuvântul său însemnătatea Marii Uniri pentru toți locuitorii Maramureșului. Mulțumim pe acestă cale și domnului Valentin Popescu, președintele Patronatului Presei din România ROMEDIA, care a apreciat la superlativ modalitatea de promovare a activităților uniunii noastre, activități desfășurate în țară și străinătate, precum și modul cum promovăm imaginea României, pe meridianele lumii. Toți vorbitorii au profitat de faptul că peste două zile se va sărbători trecerea în noul an pe rit vechi și au urat tuturor celor care serbează acest eveniment sănătate, prosperitate, multe realizări și împliniri. Am adresat mulțumiri din partea uniunii doamnei Ioana Popescu, care a prezentat spectacolul cu un înalt profesionalism.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024