După un mandat de senator, ieșit din…”Sistem”, Cici s-a relansat. S-a întors în showbiz să bată toba!

Scris de Florian Gheorghe. Posted in Politica


După un mandat lăudat de senator, Ciprian Rogojan a ajuns să bată iar toba. La modul propriu, nemaifiind în aparatul executiv, politicianul s-a reîntors pe scenă, ca muzician, cu un nou proiect muzical, Tahon.
Sâmbătă, 25 martie, în Sala Polivalentă din Baia-Mare, percuționistul Cici a ales să-și probeze noile sale piese urcând pe scenă cu Doru Todoruț, solistul de la Deepcentral, în calitate de solist Tahon.
Deși momentul ales pentru debut a fost unul dificil, în deschiderea unei importante gale de sporturi de contact, audiența fiind una atipică, duo-ul Tahon a fost aplaudat, poate și pentru că drumul politic al lui Ciprian Rogojan a plecat din Baia Mare, oraș de unde este originar, și unde își mai are biroul ca om politic, percuționistul fiind președinte executiv ALDE Maramureș.

Coborât de pe scena Parlamentului și reîntors pe scena muzicală după o pauză de șase ani, percuționistul ce a făcut istorie cu trupa Sistem (alături de care a susținut sute de concerte timp de 12 ani) ne-a declarat că i-a fost dor să cânte.

”Muzica nu te lasă să o lași în pace”. Nici politica

”Muzica a fost prima mea iubire, are ceva ce nu te lasă să o lași în pace. Plec la drum cu un proiect muzical frumos, pregătit în multe zile petrecute cu Doru în studioul de înregistrări și care mă bucur că are priză”, ne-a declarat Ciprian Rogojan  (39 ani), care a absolvit cu notă maximă Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca” și care ne asigură că va continua să fie un activ om pe scena politică.

În vremea când Ciprian Rogojan, care a fost cel mai tânăr din Parlamentul României în mandatul 2012-2016, era cunoscut de puștoaicele din întreaga țară drept Cici de la Sistem, iar trupa din care a făcut parte, s-a clasat pe locul III  la Eurovision Song Contest, cu piesa ”Let me try”  feat. Luminița Anghel (2005), primul mare succes al României la această competiție.

Ciprian Rogojan, care acum, nemaifiind în executivul politic, bate toba mai relaxat, este căsătorit cu Amalia Ștefania de la matinalul postului Antena 1 și au un băiețel în vârstă de doi ani.

http://www.libertatea.ro/ultima-ora/exclusiv-dupa-un-mandat-de-senator-iesit-din-sistem-cici-s-relansat-s-intors-showbiz-sa-bata-toba-1789239

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026