Gabriel Oprea demisionează din Senat. Soarta lui este în mâna lui Iohannis

Scris de LB. Posted in Politica


Gabriel Oprea demisionează din Senat. Anunțul a fost făcut de fostul ministru de Interne pe pagina lui oficială de Facebook. Tot în cursul zilei de astăzi, Oprea a transmis că este de acord să fie repetat votul pentru ridicarea imunității, în contextul în care procurorii au cerut urmărirea penală în cazul morții unui polițist.
”Nu mă ascund în spatele niciunei imunități și, la fel ca și familia Gigină, doresc adevărul despre acel accident. Înțeleg că sunt opinii juridice divergente cu privire la posibilitatea reluării votului. Prin urmare, ca să nu mai existe vreo îndoială, vă anunț că demisionez din Senatul României. Procedura, conform Regulamentului, se va realiza săptămâna viitoare”, a scris Gabriel Oprea pe Facebook.

Demisia lui Gabriel Oprea nu a fost înregistrată, vineri, până la finalizarea programului de lucru al Senatului, a precizat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Senatului, Andrei Alexandru. Demisia trebuie să fie citită în plen pentru a deveni efectivă, potrivit Regulamentului acestui for, conform News.ro.
La scurt timp după anunț, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a salutat decizia lui Gabriel Oprea de a demisiona, precizând că „este cea mai bună variantă în situația actuală”, informează Digi 24.

Acum, fără imunitate parlamentară, singurul care poate da  undă verde pentru urmărire penală a fostului ministru este președintele Klaus Iohannis, cel care i-a cerut astăzi demisia. Iar Oprea l-a ascultat.

„Nu sunt convins că există posibilitatea precedurală să se reia votul în Senat, dar există posibilitatea pentru persoana implicată să demisioneze dacă vrea să detensioneze situaţia”, a afirmat preşedintele.

Emoții pentru mai mulți parlamentari

Pe lângă Gabriel Oprea, pe lista parlamentarilor care au cerut cu succes colegilor să nu le ridice imunitatea pentru a fi cercetați de procurori se mai află: Victor Ponta (deputat – dosarul conflictului de interese de la numirea lui Dan Șova ca ministru), Varujan Vosganian (senator – în dosarul favorizării milionarului Ioan Nicolae), Titus Corlățean (senator – în dosarul votului din diaspora), Daniel Chițoiu (deputat – în dosarul ordonanței prin care a favorizat Carpatica), Laszlo Borbely (deputat – dosarul traficului de influență de la Ministerul Mediului).

http://www.libertatea.ro/ultima-ora/gabriel-oprea-demisioneaza-din-senat-1607382

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2026