PSD a câștigat detașat alegerile în Maramureș

Miercuri, 8 iunie 2016, președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea a convocat o conferință de presă, la sediul filialei județene situat în Baia Mare, pe B-dul București Nr. 5. Liderul social-democraților a prezentat rezultatele obținute de formațiunea pe care o conduce în Maramureș, precum și cei nouă primari noi, care se află la primul mandat, câștigați de PSD.
Discursul victoriei a început prin a mulțumi fiecărui maramureșean localitățile județului care a ieșit duminică, 5 iunie, la vot, indiferent de opțiunea pe care a avut-o, indiferent pe cine a votat.
”În ziua votului s-au prezentat la urne foarte mulți maramureșeni care se află la muncă în afara granițelor țării, dar care au ales să vină acasă, în localitățile din care provin, pentru a-și alege primarul, consilierii locali și consilierii județeni pentru următorii patru ani. Doresc, totodată, să felicit și adversarii tuturor partidelor politice pentru campania dusă, fiindcă în această lună, în Maramureș, au fost sesizate puține nereguli și abateri de la o conduită decentă. S-au înregistrat orgolii mai mari în Baia Mare și Sighetu Marmației, dar având în vedere legea electorală restrictivă, campania a fost una bună, a proiectelor pentru comunități”, a declarat Gabriel Zetea, președintele PSD Maramureș.
Rezultat istoric pentru PSD, de peste 35% . PNL se află pe locul doi, la o diferență de 13 procente.
PSD a câștigat alegerile în Maramureș, iar votul politic primit de Partidul Social Democrat a oferit un rezultat istoric, cel mai bun rezultat din ultimii 26 de ani. Cu un procent de peste 35% și 67.000 de voturi exprimate, PSD se situează cu numai două procente sub media națională a PSD, dar la o diferență foarte mare de PNL, care a avut puțin peste 22 de procente în Maramureș. Totodată, la nivelul Ardealului, organizația PSD Maramureș a înregistrat al treilea rezultat pozitiv. La nivelul consiliilor locale, PSD a obținut aproximativ 40,5% din totalul consilierilor locali, cu 63.000 de voturi.
”Acest rezultat dovedește încrederea pe care maramureșenii o au în PSD, munca depusă în ultimii patru ani în Consiliul Județean, precum și modul în care am ales să ducem această campanie, fără atacuri la adversarii noștri politici. Toți candidații Partidului Social Democrat au prezentat un program de guvernare locală pentru fiecare domeniu de interes, insistând pe păstrarea tradițiilor în județul Maramureș, recunoașterea valorilor și un viitor mai bun pentru noi și copiii noștri. Avem o majoritate simplă în 27 dintre localitățile județului, unde asigurăm continuitatea singuri. În restul localităților este important să avem susținere și vom asigura majoritate în aproape toate Consiliile locale alături de ALDE și UNPR. Vom duce o campanie constructivă în câteva comune, cerând noilor consilieri aleși să lase orgoliile politice deoparte, lucru pe care l-am cerut și în mandatul trecut. Cu un număr de 44 de primari din 76 câștigați în Maramureș, PSD are aproximativ 58% din edilii județului. Este un rezultat incredibil pentru noi, care recompensează munca constructivă a ultimilor patru ani”, a declarat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.
Social-democrații au prima șansă să ofere președintele Consiliului Județean
PSD are 14 mandate de consilieri județeni, ceea ce reprezintă un procent de 40% din totalul votului exprimate în Maramureș. Potrivit liderului PSD, nu este suficient pentru a face singuri majoritate, însă social-democrații au prima șansă să ofere președintele Consiliului Județean. ”De mâine vom demara discuții cu cei care au trecut pragul electoral și vom începe cu Coaliția pentru Baia Mare, care a produs o surpriză în CJ și Consiliul Local Baia Mare. Apoi vom avea discuții și întâlniri și cu celelalte partide. Vom discuta cu reprezentanții Partidului Ecologist, performerii acestor alegeri, apoi cu UDMR și PMP. Mai puțin ne vom întâlni cu PNL, care nu a propus proiecte concrete pentru Maramureș, mai mult, au criticat tot ce am propus noi. Nu au venit, însă, nici cu soluții concrete. Eventual, după ce își schimbă actuala conducere și vor aduce în față oameni ce gândesc constructiv, oameni noi, vom analiza altfel o posibilă discuție cu ei. Începând de joi, 9 iunie, vom începe oficial discuțiile cu partidele care au trecut pragul în CJ, pentru a putea finaliza actualele proiecte ale județului, două de o importanță vitală, Aeroportul Internațional Baia Mare și Depozitul Ecologic de la Fărcașa, însă ne vom concentra și pe demararea unor proiecte noi. Principala noastră preocupare o va reprezenta infrastructura rutieră și vom depune proiecte pe Programul Operațional Regional (POR) și Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Este extrem de important cum vom susține, în continuare, demersurile municipiului Baia Mare pentru a deveni Capitală Culturală Europeană în 2021, pentru ca acest demers, cu sprijinul PSD, să fie unul încununat de succes. Consiliul Județean Maramureș are, în Baia Mare, cele mai importante instituții culturale. Ne dorim o înțelegere mai bună decât a fost în trecut între municipiul Baia Mare și Consiliul Județean”, a precizat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.
